Politică

Dragnea: „Ne aşteaptă o toamnă foarte sensibilă din punct de vedere politic!”

Coordonatorul PSD a evaluat parcurgerea calendarului de alegeri interne şi a anunţat oficial că pentru şefia filialei Vâlcea concurează deputatul Rădulescu şi senatorul Coca

Aflat miercuri, 8 iulie, în Sibiu şi joi în Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, Liviu Dragnea, fostul secretar executiv al PSD a recomandat conducerii judeţene a formaţiunii celor trei trandafiri să urgenteze organizarea conferinţei judeţene. „Ar fi bine ca evenimentul să aibe loc chiar la începutul lunii august, pentru că ne aşteaptă o toamnă foarte sensibilă din punct de vedere politic”, a declarat demnitarul.
Dragnea a anunţat oficial că sunt doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea. „Avem o candidatură înregistrată în scris, despre care se ştia, a domnului deputat Constantin Rădulescu, actualul preşedinte interimar. În sală şi-a mai anunţat candidatura şi domnul senator Laurenţiu Coca”, a mai spus demnitarul social-democrat.

Conferinţa de Alegeri a PSD Vâlcea, o demonstraţie de forţă politică şi solidaritate

“Îi doresc succes lui Laurenţiu Coca pe care îl ştiu de 20 de ani şi cred că este unul dintre colegii valoroşi care trebuie să rămână aproape de decizia politică şi după aceste alegeri!
După cum am mai spus-o, eu nu aştept Conferinţa ca pe o confruntare. Colegii delegaţi vor alege şi vor decide cum va arăta viitoarea echipă de conducere a PSD-ului la Vâlcea!

Mai avem încă de ţinut conferinţe în teritoriu şi după aceea vom vedea când ţinem alegerile la judeţ!
Trebuie încheiat rapid şi acest episod pentru că, personal, cred că trebuie dat cât mai repede startul pregătirii pentru alegerile din anul 2016 – alegeri locale şi parlamentare.
Asta este tot ce voi comenta până la momentul votului, voi respecta decizia colegilor mei luată în cadrul Conferinţei şi cred în continuare în ceea ce am mai spus: politica nu trebuie să transforme oamenii în duşmani!
În rest… repet… PSD Vâlcea trebuie să intre cât mai repede în procesul de pregătire al alegerilor!”, a declarat deputatul Constantin Rădulescu, preşedintele interimar al PSD Vâlcea.

Ministerul Economiei trebuie să gestioneze situaţia Oltchim, nu decidenţii politici

Întrebat despre situaţia Oltchim şi a celor peste 1.000 de disponibilizaţi, liderul politic a dat un răspuns interesant, recunoscând practic greşelile din trecut, unele majore, imputabile chiar fostului premier Adrian Năstase. „Eu cred că în cazul Oltchim s-au facut mari greşeli începând cu mai mulţi ani în urmă şi de acolo au pornit şi s-au agravat problemele. Mai mult nu pot spune, pentru că nu e domeniul meu. Nu cred că e o problemă de decizie politică, ci una care trebuie gestionată de Ministerul Economiei, indiferent cine îl conduce”, a declarat Liviu Dragnea.
Guvernul Adrian Nastase (2000 - 2004) a cedat OMV, prin contractul de privatizare, piroliza de la Piteşti, instalaţie care furniza Oltchimului 60% din materiile prime, în special propilena. Austriecii au închis rafinăria şi au anunţat recent că vor să dezafecteze instalaţia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...