Situată strategic, pe DN 7A, înainte de Voineasa, la nici 36 km în linie dreaptă pe Valea Latoriţei de Lacul Vidra, aproape şi de şoseaua Transalpina (cel mai înalt traseu rutier din România), comuna Mălaia încă se confruntă cu probleme edilitare, deşi am păşit bine deja în mileniul al treilea. Există proiecte pentru investiţii edilitare depuse şi aprobate la ministere încă de acum ani buni, din vremea în care primăria era condusă de Gheorghe Moga şi Gheorghe Vangu, primar, respectiv viceprimar. Cu toate astea, amenajarea sistemului de canalizare are încă de aşteptat, aspect jenant pentru o localitate cu buget mare în comparaţie cu alte comune. Joi, 18 iunie a.c., s-a rezolvat în sfârşit problema alimentării cu apă şi în ultimul sat, Ciungetu, şi, totodată, a fost reabilitat şi drumul către proprietăţile mai multor localnici. Am parcurs traseul montan alături de membrii comisiei de recepţie a lucrării şi am participat la pornirea instalaţiei. Curtoazia gazdelor ne-a oferit ocazia să ne domolim setea cu primul pahar de apă rece şi limpede precum cristalul. Documentarea ne-a ajutat să observăm că, în ciuda poticnelilor actualelor autorităţi locale şi judeţene, localnicii continuă să muncească şi să pună umărul la protejarea şi dezvoltarea Văii Latoriţei, care pe bună dreptate este considerată una dintre cele mai frumoase zone montane din ţară.

Ciungetu asigură 60% din veniturile bugetului comunei Mălaia

Din cauza distanţelor ce le separă, fiecare din cele trei sate componente ale comunei vâlcene Mălaia au nevoie de alimentări proprii cu apă potabilă. Dacă în Sălişte şi Mălaia reţeaua a fost amenajată, în Ciungetu, cei aproape 600 de locuitori dispuneau de o reţea ce le asigura necesarul într-o foarte mică măsură. Asta în condiţiile în care satul de pe Valea Latoriţei contribuie de unul singur cu aproximativ 60% din veniturile bugetului local al comunei. Joi, 18 iunie, o comisie alcătuită din funcţionari ai Primăriei Mălaia, condusă de viceprimarul Leonid Chirculescu, şi din care a făcut parte, în calitate de observator (dar şi gazdă, fiind fiu al satului), consilierul local Gheorghe Vangu (fost viceprimar al localităţii), a recepţionat lucrările la noua captare de apă amenajată la peste 900 m altitudine, reţea mult deasupra castelului de echilibru al hidrocentralei Ciungetu.

Ingenioasa lucrare a fost realizată de firma Domex, condusă de inimosul inginer Constantin Hoinoiu. Au fost captate, la înălţime, trei izvoare care ajungeau în Rudăreasa, la rândul său afluent al Latoriţei, asigurându-se astfel alimentarea cu apă a Ciungetului în sistem gravitaţional, fără a fi nevoie de amplasarea nici măcar a unei singure pompe pe întreg traseul de 2,8 kilometri ai reţelei. “Ne-am încumetat să ne angajăm, deşi ştiam de la bun început că vom întâmpina dificultăţi din cauza altitudinii, a vremii schimbătoare şi a rocilor. Lucrarea a constat în amenajarea unei captări a trei izvoare într-un bazin amplasat la 900 metri altitudine şi introducerea unei conducte de alimentare, asta după ce am lărgit şi reamenajat şi drumul până la sursă, care era anterior o cale de acces făcută de locuitorii din zonă pentru a ajunge la grădini, cum le spun ei aici micilor livezi şi păşunilor pe care îşi pasc animalele. A fost o muncă fizică neobişnuit de grea, pentru că la nivelul captării condiţiile de relief ne-au împiedicat să folosim utilaje. Majoritatea lucrărilor au fost executate manual, de la săpături şi până la căratul materialelor necesare efectiv cu targa. În această perioadă, angajaţii noştri au fost cazaţi în vale, la o familie din Ciungetu. Cu excepţia zilelor în care ne-a ajutat cu transportul domnul Vangu, până a fost amenajat drumul, în fiecare zi, dimineaţa şi seara, oamenii trebuiau să parcurgă acest traseu abrupt ca să ajungă la lucru. Împreună cu doamna proiectant am constatat de câteva ori că trebuie să modificăm proiectul lucrării. Mă refer în special la adaptarea drumului la condiţiile de relief, pentru a putea asigura lăţimea necesară pentru circulaţia în condiţii de siguranţă şi introducerea conductei. Amplasamentul a fost ales pentru ca apa să ajungă în Ciungetu prin cădere, eliminând pompele de pe traseul reţelei şi scăzând astfel costul apei ajunsă la consumatori”, ne-a explicat Constantin Hoinoiu.

Investiţie de 3,2 miliarde de lei vechi, bani guvernamentali şi din bugetul local

Fost viceprimar al comunei în perioada 2004 – 2012, consilierul local Gheorghe Vangu este unul dintre cele mai populare personaje din Ciungetu. Cum altfel dacă familia sa este prezentă din moşi – strămoşi pe aceste plaiuri, după cum ne-au mărturisit deseori localnicii, în repetatele noastre incursiuni în zonă? Despre sistemul de alimentare cu apă al satului Ciungetu, Vangu prezintă datele scurt şi la obiect, sintetic precum un militar. “Valoarea totală a investiţiei este de 320.000 de lei noi. Importanţa ei constă în faptul că acum întreg satul este alimentat cu apă potabilă la un debit îndestulător chiar şi în viitor, pentru că am prevăzut că localitatea se va dezvolta. Până acum, apa adusă din vechile captări asigurau un debit slab. Ne-am aliniat, totodată, şi la normele europene în domeniu. Proiectarea lucrării a costat numai 18.000 de lei, vă spun asta pentru că am observat că sunteţi foarte atenţi la detalii. Lungimea totală a reţelei amenajate este de 2,8 kilometri, de la sursă şi până la consumator. Fondurile au fost asigurate parţial prin fosta HG 570, actuala Ordonanţă 28, dar şi din bugetul local. Am colaborat excelent cu doamna proiectant şi cu domnul Hoinoiu şi oamenii domniei sale şi ţin să le mulţumesc public şi cu acest prilej. Comisia de recepţie a fost condusă de Leo, tânărul nostru viceprimar. Eu am participat în calitate de observator, oricum ştiam lucrarea pentru că am urmărit-o pas cu pas. Am vrut să vă fiu, într-un fel, şi ghid. Mă gândeam că nu vă descurcaţi pe la noi pe la munte. Ori nu sunteţi obişnuiţi cu urcuşul, ori vă opriţi la fragi. Dacă veniţi când se coc murele, vă fac cunoştinţă şi cu urşii din zonă”, a adăugat cu un zâmbet în colţul gurii Gheorghe Vangu.

Istoria familiei Vangu, una care se împleteşte cu începuturile aşezării

Pe drumul parcurs cam pieptiş printre grădinile localnicilor, el ne-a spus cu vădită bucurie în glas că prin darea în folosinţă a acestei captări şi a noului sistem de alimentare cu apă al satului şi-a văzut împlinit unul din cele mai mari vise ale familiei sale şi ale consătenilor. Fire veselă, Vangu grăieşte cu dragoste strecurată în vorbe despre cei din Ciungetu şi din Mălaia, în general, fie că povesteşte de prieteni sau apropiaţi, fie că aminteşte despre vremelnici adversari din pricini politice sau alte necazuri ale vieţii. “La noi, aici, politica se face mai mult în cele câteva luni de campanie electorală. Majoritatea dintre noi nu purtăm pică, nu putem sta supăraţi pur şi simplu prea multă vreme. Suntem iuţi din fire precum apele ce izvorăsc din munţii aceştia abrupţi, în care ne-am născut şi trăim, dar apoi ne domolim şi ne vedem liniştiţi de cursul nostru prin viaţă. Nu vreau să vorbesc prea mult de ce ne nemulţumeşte pe toţi, nu doar pe unii. Cinstit vă spun că m-a durut că s-a relatat cam mult, în ultima vreme, la modul negativ despre comuna noastră. V-am invitat la faţa locului să vedeţi cu ochii dvs. că se realizează şi lucruri bune la noi, fără a nega că există şi aspecte mai puţin pozitive”, ne-a mai explicat Gheorghe Vangu.

Singura cale rutieră de acces, DJ 701 D, mostră de inconştienţă a autorităţilor

De ani buni, un lucru îi necăjeşte tot mai tare pe ciungeţeni. Drumul 701D, care urcă pe firul Latoriţei, de la vărsarea în Lotru până dincolo de hidrocentrală, este în administrarea Consiliului Judeţean. Artera rutieră este într-o stare avansată de degradare, pe alocuri punând chiar în pericol siguranţa circulaţiei. Până în intrarea în Ciunget, drumul a fost mâncat de apele învolburate ale Latoriţei, necesitând urgent lucrări de refacere a zonei de suport a carosabilului. De asemenea, de pe versanţii mărginaşi cad frecvent bolovani mari, uneori chiar colţuri întregi de stâncă. Comuna Mălaia se poate mândri cu faptul că pădurile sale alpine au fost protejate de “foamea” nesăbuită a exploatatorilor de masă lemnoasă, lucru care dovedeşte că localnicii au rămas oameni chibzuiţi, care-şi respectă trecutul, dar au grijă şi de viitorul copiilor. Chiar şi aşa, artera este circulată de camioane încărcate la refuz cu buşteni tăiaţi în zonă, dar şi din comunele vecine, fiind traseul cel mai scurt către drumul naţional ce duce, pe Valea Lotrului, la Brezoi. Lipsa fondurilor, dar mai ales a voinţei politice şi a competenţei, au făcut ca acest important traseu rutier să fie în pragul dispariţiei fizice şi să obtureze grav dezvoltarea turistică şi economică a zonei.

Un evantai de trasee montane, cu sute de obiective de interes turistic

Ciungetu a explodat pur şi simplu în ultimii 20 de ani, dezvoltându-se în această perioadă nu atât din punct de vedere al numărului locuitorilor, cât al amenajărilor de cazare şi masă. Localitatea este situată la confluenţa pâraielor Rudăreasa şi Repedea cu Latoriţa, la poalele rezervaţiei naturale Pădurea Latoriţa (în Munţii Căpăţânii, pe partea dreaptă a râului) şi a munţilor mijlocii de până în Munţii Lotrului. În orice direcţie ai pleca în drumeţie, te aşteaptă obiective turistice interesante, fie că vorbim de cascade, peşteri, vârfuri montane de peste 2.000 m înălţime, goluri alpine, şei, arii naturale protejate cu exemplare rare de floră şi faună (exemplu Pădurea Latoriţa, în Târnovu), sau amenajări ale omului. Cheile Latoriţei, considerate de dificultate medie sau avansată, au o frumuseţe inconfundabilă. Câteva zeci de pensiuni te întâmpină oriîncotro ai apuca-o, de la intrarea pe DJ 701 D, spre hidrocentrala Ciungetu şi, mai departe, lacul şi cabana Petrimanu. Cabane există până şi de-a lungul potecilor ce ajung până în creierii munţilor. Luminiţa este pensiunea situată la cea mai mare altitudine, 1250 m, în Ciungetu, pe versantul sudic al muntelui din care, puţin mai jos, în partea opusă, a fost amenajată captarea de apă pe care am prezentat-o în acest material. Panorama zonei îţi taie pur şi simplu respiraţia, în zilele senine putând fi observată mare parte din valea Latoriţei, dar şi cabanele, grajdurile sau stânele, toate îngrijite fără cusur, cu dragoste ai spune, construite pe plaiuri, adică pe crestele înverzite ale munţilor. Golurile alpine sunt înconjurate de păduri dense de fag, pe alocuri şi ceva răşinoase. Calitatea apei, dar mai ales a aerului din această zonă sunt recunoscute la nivel internaţional chiar, fiind şi ele obiective de interes turistic prin prisma recuperării fizice.