Este curios lucru, dar verificat în timp şi confirmat în repetate rânduri, că societatea noastră nu se lasă uşor impresionată de dramele care afectează mase mari de oameni, considerând probabil că suferinţa poate fi mai uşor de îndurat dacă este repartizată pe un număr semnificativ de indivizi, percepţie absolut eronată, pentru că durearea fizică, morală, sufletească, mă rog, în diversitatea în care o recepţionăm, nu se împarte cu kilu`, pentru a-i reveni fiecăruia din întreaga cantitate un anumit gramaj, în limita suportabilului.
În sensul discuţiei, nu mă îndoiesc că cititorul nostru ştie la fel de bine ca şi cel care i se adresează că este răscolit, pus în stare de alertă şi determinat să reacţioneze, solidarizându-se cu cel aflat singur în vâltoarea evenimentelor cărora nu le mai poate face faţă. O rapidă introspecţie poate developa acest adevăr pe care îl argumentez cu necazul doctorului Arafat, potenţiala victimă a lui Traian Băsescu în delirul beţiei de putere, dacă nu ar fi intervenit, în ecuaţia linşajului preconizat de fostul preşedinte, STRADA. Strada personificată de milioane de români care, fără un scenariu elaborat minuţios de inginerii manipulării, lăsând la o parte prudenţa tipică populaţiei învinse de abulia balcanică, de suficienţa crasă şi de temerile justificate numai imaginar, au făcut front comun în apărarea patriotului care şi-a câştigat respectul făcând proba iubirii şi a recunoştinţei faţă de ţara care l-a înfiat cu încredere şi speranţă.
Un fapt asemănător ne bântuie azi, când opinia publică din ţară şi din diaspora îşi manifestă solidaritatea cu Mariana Rarinca, victima conjuraţiei diabolice construite la vârful unor instituţii vitale României de Maleficul care urmează strategia Lojilor în adormire. Lui Traian Băsescu lovitura de graţie i-a dat-o Piaţa Universităţii, pleoscăitul „tălpii” în semn de nesupunere faţă de cel care a abătut peste ţară toate nenorocirile posibile, în cârdăşie cu cei care, din păcate, îşi demonstrează perenitatea.
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, şi Livia Stanciu, şefa ÎCCJ, dovedesc că nu sunt capabile să depăşească disputa cu un om simplu, care îşi caută dreptatea, orbite de aceeaşi maladie teribilă, de fascinaţia puterii, care l-a osândit pe matrozul, simpatizat cumva la început, să poarte porecla Chioru.
Vrăjitoarele Justiţiei au amorsat bomba socială „Rarinca”, senine şi cu inconştienţa sinucigaşului dispus să îşi dea foc şi să ardă în piaţa publică, întocmai unui bonz vietnamez.