Politică

Senatorul Cotescu îi solicită ministrului Ioan Rus reorganizarea CNADNR

Parlamentarul liberal vâlcean ironizează licitaţiile organizate pentru orice groapă sau lucrare neterminată, dând exemplu podul de la Giurgiu-Ruse, asfaltat de firma ce i-a aparţinut deputatului UNPR Dan Mazilu.
Senatorul PNL de Vâlcea Adrănel Cotescu l-a avertizat zielele trecute pe Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, cu privire la situaţia haotică a activităţii Companiei Naţionale pentru Administrarea Drumurilor Naţionale din România.
“Având aproximativ 6.000 de salariaţi, Compania Naţională De Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA depăşeşte constructori precum Hidroconstrucţia la numărul de angajaţi, conform datelor furnizate MFP în 2013. Cu toate acestea, se organizează licitaţie publică pentru orice groapă sau lucrare neterminată din autostrăzile şi drumurile naţionale din România. Exemple ar fi podul de la Giurgiu-Ruse sau Autostrada Soarelui între Bucureşti şi Fundulea, conform presei. Dacă lucrările s-ar efectua în regie proprie, s-ar economisi mai mult timp în realizarea proiectelor. În 2013, spre exemplu, licitaţii de aproape un miliard de euro pentru construcţia a 100 de kilometri au fost întârziate cu mai bine de nouă luni, cât a durat perioada de desemnare a unor câştigători. Mai mult, realizarea proiectelor de construcţii în mod direct de către CNADNR ar putea aduce şi o reducere a costurilor, beneficiarul lucrării fiind acelaşi cu antreprenorul acesteia, ducând la o eficientizare şi optimizare a lucrărilor.
Potrivit comunicatelor din presă, CNADNR va mai angaja în jur de 500 de persoane. Cu doar 700 de kilometri de autostrăzi în prezent, România s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de întârzieri în construcţia de drumuri, uneori din cauze care nu au ţinut de autorităţi. Spre exemplu, intrarea în insolvenţă a unor constructori precum Alpine sau Romstrade a condus la situaţia în care au fost reziliate contractele, compania de stat fiind nevoită să reia licitaţiile publice. Încă un exemplu recent care demonstrează cât de necesar este ca CNADNR să lucreze la drumuri în regie proprie sunt cei 6,5 kilometri de la intrarea pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, care nu sunt gata nici în prezent. Sunt avute în vedere, în anul 2015, conform propriilor comunicate, cheltuieli cu investiţiile până la 5,5 miliarde de lei, adică de peste două ori şi jumătate mai mult faţă de 2014. CNADNR avea la jumătatea anului 2014 aproape 1.100 de persoane aflate în funcţii de conducere, potrivit datelor transmise de către compania de drumuri la solicitarea Ziarului Financiar. De asemenea, compania de drumuri mai avea peste 500 de ingineri, 430 de economişti şi 140 de consilieri juridici.
Ţinând cont de cele prezentate, vă rog să îmi comunicaţi, domnule ministru, dacă aveţi în vedere o restructurare a activităţii Companiei Naţionale De Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin care să se prevadă ca lucrările de construcţie sau de reabilitare să se realizeze în regie proprie sau în parteneriat cu o companie privată, când este cazul”, se arată în interpelarea senatorului Adrănel Cotescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...