Inedit

Roua Cerului, planta carnivoră ce trăieşte la doi paşi de Băile Olăneşti

Pentru botanişti, specimenul din Mlaştina Mosoroasa este unul dintre cele mai interesante de la noi din ţară

Judeţul Vâlcea are multe minuni ale naturii, dar unele sunt puţin cunoscute. Una dintre acestea este Mlaştina Mosoroasa, o rezervaţie naturală botanică, unde se găseşte singura plantă carnivoră din România.

La rezervaţia botanică de la Mosoroasa se ajunge greu. Drumul este îngust şi destul de greu accesibil pentru cei care nu sunt învăţaţi să străbată cărările înguste ale munţilor şi dealurilor. Din centrul staţiunii Băile Olăneşti sunt 5-6 kilometri numai până în satul Mosoroasa, o zonă aflată la confluenţa comunei Vlădeşti cu staţiunea Băile Olăneşti, pentru ca apoi, după încă un kilometru de drum, practicabil doar pentru căruţe, să se ajungă într-un luminiş unde punct de reper sunt două troiţe. Urmând poteca printre ele, se ajunge într-un loc cu vegetaţie deasă, destul de întunecos. „Drosera Rotundifolia sau Roua Cerului este o plantă de dimensiuni mici, deosebit la ea fiind faptul că îi place să se hrănească cu insectele pe care le ademeneşte cu florile ei de culoare albă”, ne explică profesorul Gheorghe Ploaie, ghidul nostru, încercând astfel, mai în glumă, mai în serios, să ne modereze entuziasmul şi să nu care cumva să ne imaginăm că ar fi vorba de o plantă de mari dimensiuni, aşa cum am văzut prin filme. „Locul este pitoresc şi se autoprotejază cu acest lac circular. În mijloc este insula, acoperită de muşchi şi de numeroase alte plante, îndeosebi plante iubitoare de umezeală, inclusiv Roua Cerului. Aceasta este un adevărat document în studiul istoriei florei noastre. Este o podoabă”, continuă profesorul, în timp ce ne facem cărare prin vegetaţia deasă care o înconjoară.

O plantă preistorică, spaima insectelor

Departe de civilizaţie, zona s-a conservat destul de bine. Dincolo de perdeaua de copaci, sălcii în mare parte, se întinde covorul verde inserat pe ici pe colo cu pete roşiatice. Bocancii sau cizmele sunt inutile în anumite zone unde te scufunzi până dincolo de genunchi. Efortul este însă pe deplin răsplătit, fascinaţi fiind de aceste smocuri de plante pe care se vedeau diferite insecte capturate. „E o plantă rămasă din perioada glaciară. Consumă câteva zeci de insecte pe an. O insectă care se aşază pe o frunză a acestei plante se lipeşte de sucul lipicios al perilor. Făcând mişcări de eliberare, ea se lipeşte de mai mulţi peri. Perii se încolăcesc în jurul insectei şi secretă un suc lipicios, abundent, care sufocă insecta. Ea este apoi digerată de anumite enzime proteolitice timp de câteva zile, din insectă rămânând doar scheletul chitinos”, ne explică în continuare profesorul Ploaie.

Arie protejată, pe care autorităţile vor să o prezinte turiştilor

De câţiva ani, autorităţile din cele două localităţi care împart teritoriul pe care se află mlaştina încearcă să promoveze zona. Arie protejată prin lege ca rezervaţie naturală botanică, zona nu are încă indicatoare şi nici pe hărţi nu apare delimitată astfel că, pentru a ajunge acolo, îţi trebuie un ghid care să cunoască bine zona. Altfel rişti să cauţi în zadar, căci zidul de sălcii o protejează bine, iar oamenii locului sunt destul de reţinuţi în a oferi informaţii. Poate că aşa e mai bine, spun localnicii, pentru că zona din apropiere nu a fost încă descoperită de amatorii de petreceri la iarbă verde, iar cei cu adevărat interesaţi de această mlaştină şi de flora care se găseşte acolo pot observa planta fără a fi deranjaţi de muzica tare şi de fumul grătarelor, prezente în multe locuri similare din ţară. Autorităţile din Băile Olăneşti au anunţat totuşi că intenţionează să includă mlaştina într-o mapă de prezentare a obiectivelor turistice din jurul staţiunii şi să amenajeze o zonă cu acces de vizitare, mai ales în lunile iunie – iulie când Roua Cerului înfloreşte.
ROUA CERULUI (Drosera rotundifolia) este unica plantă carnivoră din România. Se găseşte în turbăriile muntoase. Are frunzele lunguieţe roşiatice, dispuse în rozetă bazală, acoperite pe faţa superioară şi marginal cu peri glanduliferi măciucaţi în vârf, a căror secreţii lipicioase strălucesc în lumina soarelui ca picăturile de rouă (de unde şi denumirea populară de Roua Cerului).
Ca tratament naturist, planta este utilizată în prepararea ceaiului împotriva tusei, în amestec cu cimbru şi coacăze. Substanţele conţinute de Drosera au şi rol antibiotic. În folclor, Roua Cerului este una din plantele căreia i s-a atribuit renumele de „iarba fierului”, despre care se spune că are puterea de a desface orice lacăt.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...