Sport

Handbal feminin, junioare I

Energeticul vizează o medalie naţională la junioare I

Energetic Rm.Vâlcea ţinteşte o medalie cât mai strălucitoare, la turneul final al Campionatului Naţional de handbal feminin, pentru junioare I, care se va deşfăşura la Cluj Napoca în perioada 29 aprilie-3 mai.

Neînvinsă în acest sezon, Energetic Rm.Vâlcea pare a fi una dintre echipele favorite la o medalie naţională, alături de Dinamo Braşov şi CSM Bucureşti. Cele opt echipe calificate pentru turneul de la Cluj, au fost împărţite în două grupe, Energetic urmând a juca alături de Activ Plopeni, CSS Odorhei, LPS Roman. Primele două clasate vor merge în semifinalele turneului.
Antrenorul Marius Dănuleţ spune că, în turneul de la Cluj, va conta mult dacă o va avea sau nu în lot pe pivotul Flori Craiu, jucătoare legitimată şi la echipa de Ligă naţională, HCM Rm.Vâlcea. În perioada turneului de la Cluj, HCM va disputa primele două meciuri din play-out, însă preşedintele Toma Pleşa a anunţat că o va lăsa pe jucătoare, după meciul de joi, cu Neptun.
”Contează mult dacă, o vom avea sau nu pe Craiu, poate face diferenţa, ea înseamnă mult în atac, şi în apărare. Am nişte soluţii în plus cu ea. Turneul s-a dat pe teren neutru, aproape toate echipele trimiseseră oferte” a declarat antrenorul Marius Dănuleţ.

Lot Energetic: Diana Brânzan, Bianca Curmenţ, Andrada Stoica - Flori Craiu, Hermina Stoicănescu, Iulia Andrei, Larisa Zamfira, Nicoleta Deaconu, Norica Pîrvulescu, Alexandra Ciucă, Roxana Stanciu, Elena Piţoiu, Ani Dumitraşcu şi Cristina Mitrache.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...