Sport

Fotbal, Liga I, CS U Craiova - Dinamo Bucureşti 0-0

S-au anihilat reciproc

Fără a avea dreptul să joace în cupele europene, Craiova a remizat cu Dinamo, scor 0-0

Dacă Dinamo, aflată în insolvenţă, ştia de mult că nu poate participa în sezonul următor al cupelor europene, Craiova şi-a aflat şi ea zilele trecute verdictul de la UEFA. Pentru că nu are cei trei ani consecutivi de afiliere la FRF, UEFA a anunţat că nu acordă licenţa de cupe europene echipei lui Sorin Cârţu şi Emil Săndoi. Conducerea clubului din Bănie a anunţat că va face recurs la TAS.
Meciul de pe ”Extensiv” a început cu o petardă care a explodat lângă portarul Traian Marc, jocul fiind întrerupt câteva minute.
Dinamo a avut prima ocazie, dar reluarea cu capul a lui Nicolae Grigore (minutul 20), a fost scoasă de Bălgrădean de lângă bară. Herghelegiu a reuşit să înscrie în minutul 37, dar golul a fost anulat pentru off-side. Nuno Rocha a avut golul pe tavă în minutul 39, dar, din 4 metri, a reluat în braţele portarului Marc, după şutul-centrare al lui Tîrnăcop.
Cele două echipe nu au oferit prea fotbal spectaculos nici în partea secundă, când s-a aşteptat greşeala adversarului. Eliminarea lui Steliano Filip, din minutul 75, a animat jocul Craiovei.
Tîrnăcop a avut o şansă importantă, din poziţie bună, a tras peste. Apoi, Vătăjelu, din întoarcere, şut de la marginea careului, la colţul lung, a însemnat cea mai mare ocazie a părţii secunde. Tot Vătăjelu are ultima şansă, cu un şut surprinzător, care trece puţin peste. Astfel, Craiova şi Dinamo au încheiat nedecis, scor 0-0.
Singurul obiectiv realizabil pentru Craiova este să prindă locul 3, pentru care se luptă cu Petrolul, o poziţie însă doar de palmares şi de moral, după verdictul UEFA, care îi interzice accesul în cupele europene.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...