Inedit

Limba franceză, sărbătorită la Vâlcea la un picnic poetic

Elevii de la Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea sărbătoresc zilele francofoniei prin poezii haiku.
90 de elevi de la CNI Matei Basarab s-au înscris în concursul de poezie francofonă lansat anul trecut de Institutul Francez Român pentru a marca săptămâna limbii franceze. Ei şi-au conceput participarea la concurs ca un picnic poetic ce se va desfăşura în parcul Mircea Cel Bătrân, pe 17 martie, între orele 12.00 şi 14.00. În această competiţie poetică lansată de Organizaţia Internaţională a Francofoniei pentru a marca 20 de ani de existenţă vor participa şi liceeni din celelalte cinci ţări membre ale orgranizaţiei francofone în regiunea Europei centrale şi de est – Abania, Armenia, Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Republica Moldova. Participanţii sunt invitaţi să compună un poem în limba franceză, folosind forma poetică a haiku-ului japonez şi ilustrând sloganul ales pentru marcarea zilei internaţionale a francofoniei din acest an, „Îmi iubesc planeta”. Poemele urmează să fie publicate pe pagina Facebook Concours de HAIKU „J’ai à cœur ma planète” (Concurs de HAIKU „Îmi iubesc planeta”), în data de 18 martie 2015. Câştigătorii vor fi desemnaţi de vizitatorii paginii care sunt invitaţi să voteze pentru haiku-ul preferat până vineri 30 martie la ora 17:00. Câştigătorul va primi un sejur lingvistic de trei săptămâni la Universitatea din Geneva – Maison des langues, iar ocupantul locului doi va fi recompensat cu un sejur în Bulgaria.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...