CSM Rm.Vâlcea a întrerupt o serie de neagră, de şase jocuri fără victorie şi a câştigat azi disputa din Zăvoi, cu Unirea Tărlungeni, scor 2-1.
Echipa la care jucătorii evoluează gratis, Unirea a deschis scorul în minutul 15, prin veteranul Sergiu Brujan, acesta fructificând cu capul o centrare de pe partea stânga. Vâlcea nu a găsit soluţii în ofensivă şi în minutul 22, Unirea se putea desprinde la capătul unei contre în superioritate numerică, însă, singur în faţa a trei adversari, Stoica a recuperat salvator. După lansarea lui Ionescu, Staicu avea să îl păcălească pe Istrofor şi să lobeze portarul, însă golul a fost anulat eronat pentru ofsaid de tuşierul Drăguţ (Timişoara).
CSM RÂMNICU VÂLCEA - UNIREA TĂRLUNGENI 2-1 (0-1)
Stadion Municipal, spectatori 500
Au marcat Deaconescu 71, Ad.Popa 77 / Brujan 15
CSM: D. Popescu - Deaconescu, I. Stoica (cpt.), Pîrvulescu, Al. Ionescu - Ad. Neagoe, Iordache – Firţulescu (Ov.Popescu 82), B. Geantă (Melcea 86), Codin (Ad.Popa 71) - M. Staicu. Antrenor: Alexandru Pelici
Unirea: Niczuly - Vlăsceanu, Istrofor, Forika, Iaru - Al. Neculai, Dâlbea (cpt.) (Poenaru 90), N. Cristea, S. Marin (Pricop 57) – Brujan (Mircescu 81), Chirciu. Antrenor: Daniel Bona
Arbitri: Eduard Ioniţă (Constanţa) - Călin Cimponeriu (Lugoj), Cristian Gabriel Drăguţ (Timişoara).
După o primă repriză echilibrată, Vâlcea a dominat net partea secundă, iar lovitura de cap a lui Pîrvulescu a trecut puţin peste transversală. Defensiva braşovenilor a cedat însă în ultimele 20 de minute. În minutul 71, Al.Ionescu a centrat de pe stânga şi Deaconescu a înscris cu o lovitură de cap. Golul victoriei pentru gazde avea să vină în minutul 77, după o lovitură liberă executată de Neagoe, Deaconescu a recentrat, Geantă a reluat cu capul din unghi greu şi Adi Popa, intrat pe teren de câteva minute, a deviat cu şoldul mingea în poarta lui Niczuly. Pe foaia oficială de joc, arbitrul l-a creditat cu golul doi pe Bogdan Geantă.
Vâlcenii au îngheţat complet în minutul 90, când Iaru a reluat cu capul din 8 metri, dar mingea s-a scurs pe lângă poarta lui D.Popescu.
Ajunsă la trei puncte de Satu Mare, Vâlcea începe să spere din nou la play-off, însă trebuie să câştige etapa viitoare, la Caransebeş, după care să aştepte rezultate favorabile.








