Sub Lupă

Cumpărători “de bună credinţă” de terenuri retrocedate ilegal la Obârşia Lotrului

Fostul preşedinte al Tribunalului Vâlcea, implicat în tranzacţiile cu terenuri retrocedate ilegal la Vidra

Nume sonore ale protipendadei judeţului Vâlcea s-au înfruptat din retrocedările ilegale de munţi din Zona Vidra-Obârşia Lotrului. Două contracte de vânzare-cumpărare pe care vi le supunem atenţiei în ediţia prezentă demonstrează că însuşi Petre Dinescu, la vremea respectivă preşedinte al Tribunalului Vâlcea (perioada februarie 2002 – decembrie 2012, adică trei mandate, mai mult cu unul decât ar avea dreptul, în mod normal, magistraţii), a intrat în posesia unui frumos lot de 1.000 mp din Voineasa. Terenul l-a cumpărat, potrivit documentelor menţionate, de la Vasile Enăcică, tatăl secretarei Primăriei Voineasa, Georgeta Creţan. Enăcică dobândise terenul fix cu o lună înainte de a i-l vinde lui Dinescu, de la Gheorghe Deaconeasa, care a menţionat ca dovadă a dreptului de proprietate asupra terenului inclusiv o adresă emisă în acest sens de... Primăria Voineasa.

Lot pentru cabană de vacanţă, cumpărat cu două salarii de preşedinte de Tribunal

În data de 28 aprilie 2005, notarul public Maria Mitroi semna încheierea de autentificare nr. 1.715 a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între soţii Vasile şi Bucura Enăcică, în calitate de vânzători şi soţii Petre şi Marioara Dinescu, în calitate de cumpărători. Obiectul tranzacţiei îl constituia transferul proprietăţii asupra unui lot de 1001,26 mp “situat în extravilanul comunei Voineasa, punctul «Obârşie», judeţul Vâlcea, având vecinătăţile: la Nord – DN 7A, la Vest şi la Est – Enăcică Vasile şi Enăcică Bucura, la Sud – râul Lotru, cu număr cadastral 352”. Preţul vânzării a fost stabilit la 100 de milioane de lei vechi, “care s-a achitat integral, în numerar, chiar azi, data autentificării prezentului înscris”. Cam cât câştiga în maxim două-trei luni Petre Dinescu din funcţia de preşedinte de Tribunal!
În clauzele contractuale, după cum se poate observa din citatele următoare, sunt însuşite cu mare tupeu date neconforme cu realitatea, lucru dovedit în ultimii ani de instanţe de judecată, procurori anticorupţie şi poliţişti:
• “Noi, vânzătorii, personal şi prin mandatar (Enăcică Vasile – n.r.), am luat cunoştinţă de prevederile art. 215, 292 Cod Penal şi arătăm că terenul l-am stăpânit în mod continuu, fără nicio tulburare, nu a fost scos din circuitul civil, nu a fost trecut în patrimoniul statului sau a altei persoane, nu suntem în litigiu cu privire la acest teren, nu este închiriat (...), este liber de urmăriri şi sarcini de orice natură, potrivit extrasului de carte funciară nr. 3928/27.04.2005, eliberat de OCPI Vâlcea (...)”
• “Înstrăinarea terenului descris mai sus s-a făcut cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 54/1998, privind circulaţia juridică a terenurilor situate în extravilan şi a Legii nr. 66/2002, privind terenurile cu vegetaţie forestieră, în baza adresei nr. 2230/2005, eliberată de Direcţia Silvică Vâlcea” - director Adam Jinaru.

Mai toate instituţiile judeţene cu atribuţii au acoperit tranzacţiile

Cu fix o lună înainte de încheierea tranzacţiei dintre soţii Enăcică şi Dinescu, în data de 28 martie 2005, notarul public Elena Paraschiv semna încheierea de autentificare nr. 616 a contractului de vânzare – cumpărare dintre Deaconeasa Gheorghe, în numele şi pentru Soficarm SRL, în calitate de vânzător şi... Enăcică Vasile. Obiectul tranzacţiei? Două suprafeţe de teren, ambele cu pădure, una în suprafaţă de 9001,60 mp, iar cealaltă de... 1001,26 mp, ambele “situate în extravilanul comunei Voineasa, (...), în punctul «Obârşie»”. Conform contractului, suprafaţa de 1001,26 mp are exact aceleaşi vecinătăţi cu cea vândută ulterior de Enăcică lui Petre Dinescu. Valoarea tranzacţiei a fost stabilită la 50 de milioane de lei vechi, asta însemnând un preţ de sub 60 de bani, la valoarea din prezent, pentru fiecare metru pătrat!!! Gheorghe Deaconeasa a depus, ca documentaţie doveditoare a proprietăţii asupra terenurilor pe care le vinde, inclusiv adeverinţa nr. 1504/2005 eliberată de Primăria Voineasa.

Cererile de retrocedare au fost depuse la o jumătate de an după înstrăinarea terenurilor!

În prezent, procurorii DNA sunt în stadiu avansat cu cercetările privind raptul în formă continuată din avutul public în cazul terenurilor de la Obârşia Lotrului, în special în ceea ce s-a dorit afacerea secolului în zonă – Staţiunea Vidra. Am arătat, în ediţiile anterioare, că investiţia în domeniul schiabil Vidra atârnă de un fir de păr din cauza unei recente decizii a Tribunalului Mureş, care pune sub semnul întrebării, printre altele, faptul că administraţia locală din Voineasa deţine legal terenul de sub pârtie, donat de împroprietăriţii ilegal. Instanţa amintită a admis, în 17 decembrie 2014, un recurs declarat de reprezentanţii Obştii Pociovaliştea şi Fundaţiei Obştea Sătească Bălceşti Pereşti - comunităţi istorice de proprietari lezate în cazul retrocedării ilegale a 886,42 hectare de teren forestier în zona Obârşia Lotrului. Conform datelor postate pe portalul instanţelor, prin decizia civilă nr. 646 din 17.12.2014, Tribunalul Mureş (dosar 7.515/90/2006) a casat o hotărâre a Judecătoriei Brezoi din octombrie 2006 care a stat la baza mai multor puneri ilegale în posesie şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Târgu Mureş. După casarea, în decembrie anul trecut, a sentinţei 550 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brezoi şi trimiterea cauzei spre rejudecare, reprezentanţii celor două obşti gorjene au formulat plângeri penale prin care solicită o anchetă riguroasă din partea procurorilor.

Hotărâri pronunţate de judecători vâlceni au înlesnit împroprietăririle ilegale

Şi în cazul terenurilor validate prin hotărârea nr. 14 din 24.01.2008 a Comisiei Judeţene Vâlcea, la baza căreia a stat şi hotărârea pronunţată de instanţa brezoiană din 2006, punerea în posesie s-a făcut înaintea validării, respectiv la 30.11.2007, conform proceselor verbale de punere în posesie nr. 21, 22, 23, 24, 25, 26 emise de Comisia Locală Voineasa.
Ulterior acestor hotărâri de validare, persoanelor validate li s-au dat titluri de proprietate, s-au înstrăinat integral sau parţial terenurile forestiere, s-au închiriat terenurile în vederea exploatării masei lemnoase ori s-au încheiat contracte de vânzare spre exploatare a masei lemnoase – o parte din masa lemnoasă fiind exploatată ilegal (a se vedea, cu titlu de exemplu, nota de constatare a ITRSV Vâlcea încheiată în 13.05.2014 – n.r.) şi, nu în ultimul rând, s-au încheiat contracte de donaţie cu unitatea administrativ teritorială comuna Voineasa, care a obţinut fonduri de la bugetul de stat şi a construit Domeniul Schiabil Voineasa – Vidra – Transalpina – Transalpina Ski Resort. În acest sens, Consiliul Judeţean Vâlcea a acceptat o donaţie cu sarcini, lucru inadmisibil pentru o autoritate zonală atât din punct de vedere al atribuţiilor legale ale conducerii, cât şi din cel al oportunităţii tranzacţiei şi al obligaţiei verificării temeinice a situaţiei juridice a terenurilor. În şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea din 30 iunie 2009, prin care Consiliul Judeţean Vâlcea a acceptat donaţia, s-a votat în unanimitate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

03.02.2015 - 06:19Israel:Uite ca se poate si asa ceva in secolul nostru ......

03.02.2015 - 01:12Intervenient:Şi să se pregătească de dat declaraţii, dacă nu au făcut deja asta mulţi dintre ei!

02.02.2015 - 23:50pentru Constantin:Sa se pregateasca sa dea terenul inapoi. Si sa recupereze, daca mai pot, banii de la Gicu.

02.02.2015 - 23:39Constantin: Ce se poate întâmpla cu cumpărătorii de buna credinţă.

Pagina 1 din 1 (4 comentarii din 4)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...