CSM Rm. Vâlcea şi Metalul Reşiţa au remizat azi, în Zăvoi, scor 2-2, un rezultat care nu prea ajută pe nimeni
Ca mereu în întâlnirile directe Vâlcea-Reşiţa din ultimii ani, echipa care spera la promovare a fost stopată de cealaltă formaţie.
De această dată, însă, rolurile s-au inversat şi Vâlcea a pus piedică Reşiţei.
Disputat pe un frig pătrunzător, cu doar 200 de spectatori în tribunele din Zăvoi, jocul dintre fostele rivale din Vâlcea a fost unul urât în prima repriză. Oaspeţii au avut prima ocazie în minutul 22, când Buhăescu a tras peste poartă din poziţie ideală, incomodat însă şi de intervenţia căpitanului vâlcenilor, I. Stoica. Deschiderea scorului avea să vină după o fază care nu anunţa nimic, fundaşii bănăţenilor, Aniţoiu şi I. Popescu s-au invitat reciproc la o minge, Câju a recuperat şi a scăpat singur spre poarta adversă, a fost împins de Tătaru şi centralul Feşnic (Cluj Napoca) a dictat penalty. Acelaşi Enache Câju a transformat fără emoţii penalty-ul şi Vâlcea s-a văzut în avantaj din minutul 33.
După pauză, Reşiţa a fost mai incisivă în atac, în timp ce Vâlcea a făcut pasul înapoi, încercând să apere fragilul avantaj. Metalul a preluat controlul jocului şi a dat primul avertisment în minutul 50, când Vasile a centrat ideal pentru Enescu, care, singur în careu, a reluat spre poartă, dar portarul vâlcenilor, D. Popescu, s-a remarcat. În atac, Vâlcea aşteaptă totul de la Enache Câju şi atacantul de bandă dreaptă este aproape de a-l surprinde pe Zimmermann cu un şut lobat de la 35 de metri. Apoi, Buhăescu reia slab cu capul şi mingea trece pe lângă poarta vâlcenilor.
Reşiţa a întors rezultatul din două lovituri de colţ. Mai întâi, în minutul 71, fundaşul care anul trecut evolua la CSM, Ionuţ Tătaru, a pus capul pentru 1-1. Cu cinci minute înaintea finalului, golgheterul oaspeţilor, Vasile Buhăescu, a înscris şi el cu o lovitură de cap şi se părea că Reşiţa va obţine o victorie imensă în Zăvoi. În prelungiri, însă, urcat în postura de vârf, fundaşul central Cătălin Pîrvulescu a sărit mai sus decât I. Popescu şi colegul Coman şi a egalat cu o lovitură superbă de cap, după centrarea lui Briceag, prilejuindu-i lui Daniel Opriţa o criză de furie.
Astfel, Vâlcea - Reşiţa s-a terminat nedecis, 2-2, un rezultat care nu ajută prea mult niciuna dintre cele două echipe. CSM continuă să tremure până şi pentru intrarea în play-off, în timp ce Reşiţa rămâne la patru puncte în urma liderului Timişoara.
FINAL, 2-2
Min. 92: Pîrvulescu egalează cu o lovitură de cap, după centrarea lui Briceag
Min. 89: Iese Manole, intră Vaştag
Min. 85: 1-2, Buhăescu înscrie cu capul după un corner de pe partea dreaptă
Min. 78: Iese Konyeha, intră B. Geantă
Min. 71: 1-1, corner de stânga, Tătaru înscrie cu capul
Min. 62: Şut superb Câju de la 25 de metri, cu boltă, scoate greu Zimmermann
Min. 57: Iese Enescu, intră Neagoe
Min. 53: Prima schimbare la Reşiţa, iese Feher, intră Voinea
Min. 50: Vasile centrează de pe dreapta, reia Enescu din 12 metri, dar portarul D. Popescu salvează
Min. 46: Iese Samson, intră I. Stancu
Min. 45: Pauză, 1-0
Min. 32, 1-0: Câju recuperează o minge, intră în careu, unde este ţinut de Tătaru. Se dictează penalty! Tot Enache Câju transformă impecabil şi Vâlcea conduce cu 1-0
Min. 22: Buhăescu ratează o ocazie uriaşă şi reia peste poartă din 8 metri, fiind incomodat şi de intervenţia lui I. Stoica
Min. 15: Doar 200 de spectatori în Zăvoi, este foarte frig
Min. 1: A început jocul
CSM: D. Popescu - Samson, I. Stoica (cpt.), Pîrvulescu, Briceag - L. Iordache, Vl. Munteanu - Câju, Konyeha, Al. Ionescu - N'Kongue. Antrenor Alexandru Pelici. Rezerve: Fejer, Cucui, I. Stancu, Codin, Geantă, Coman, Ov. Popescu
Metalul: Zimmermann (cpt.) - Cr. Robert, I. Popescu, Tătaru, Aniţoiu - Ad. Ionescu, Enescu - Vasile, Fejer, Manole - Buhăescu. Antrenor Daniel Opriţa. Rezerve: Pascal, Creţu, Vaştag, Voinea, Neagoe, Breşneni, Al. Roman.








