Joi (20 noiembrie) seara, la kilometrul 49 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, un groaznic accident auto s-a soldat cu decesul patroanei firmei Valoris din Râmnicu Vâlcea, Mihaela Ochea, în vârstă de 40 de ani. Într-o maşină condusă de alt şofer, aceasta se întorcea din Capitală cu marfă pentru magazinele societăţii.
Într-un moment de neatenţie, pe fondul unei vizibilităţi reduse, Teodor Ciobanu, şoferul microbuzului înmatriculat în Vâlcea s-a trezit pur şi simplu acroşat violent de un TIR, condus de un şofer polonez, care mergea în aceeaşi direcţie. “A făcut o manevră neaşteptată, bruscă. Mi-a apărut în faţă, nu am mai avut ce să fac”, a declarat conducătorul auto colegilor de la ProTV care au ajuns primii la faţa locului. TIR-ul a izbit violent microbuzul în care se aflau cei doi vâlceni, spulberând efectiv partea din dreapta-faţă a maşinii. În urma impactului, uşa din dreapta a microbuzului a cedat, iar vâlceanca a fost agăţată de remorca TIR- ului şi târâtă pe asfalt, spre Piteşti, mai bine de 5 kilometri. După ce autocamionul s-a oprit, mai multe autoturisme au trecut peste corpul victimei, şoferii acestora fiind, de asemenea, luaţi prin surprindere şi neavând timp suficient de reacţie.
Teodor Ciobanu încă nu-şi explică prin ce noroc a scăpat cu viaţă. De partea cealaltă, şoferul polonez consideră că nu are nicio vină. El susţine că, de fapt, conducătorul microbuzului ar fi de vină pentru accident, pentru că nu ar fi păstrat distanţa regulamentară.
Deces instant: un braţ smuls din umăr, multiple leziuni foarte grave pe tot corpul
Mai multe echipaje de poliţie, ambulanţă şi SMURD au sosit la faţa locului. Anchetatorilor le-au trebuit zeci de minute să efectueze măsurătorile regulamentare, iar cei de la Ambulanţă au fost şi ei nevoiţi să petreacă, de asemenea, mult timp pentru a aduna toate rămăşiţele corpului neînsufleţit al nefericitei vâlcence. “Am gasit braţul amputat al victimei şi cadavrul ei la aproximativ 5 kilometri. Prezenta leziuni incompatibile cu viata, nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Mihaela Ciobanu, asistent medical la Serviciul de Ambulanţă Titu.
Circulaţia în zonă a fost blocată aproape două ore pe sensul către Piteşti. Ambii şoferi sunt cercetaţi acum pentru ucidere din culpă, iar anchetatorii urmează să stabilească cine se face vinovat de tragedie. Între timp, soţul vâlcencei decedate a plecat spre Morga oraşului Titu (judeţul Dâmboviţa), acolo unde a fost transportat trupul victimei.








