Economic

Evoluţie stabilă a leului faţă de euro

Piaţa valutară locală rămâne foarte sensibilă la factorii externi iar raportul euro/leu a fluctuat într-un culoar de circa un ban, tendinţa fiind una de uşoara depreciere.
Volatilitatea redusă a cursului, care a fluctuat între un minim de 4,4166 şi un maxim de 4,4255 lei, atins la finalul perioadei, s-a datorat faptului că investitorii s-au arătat foarte prudenţi, înainte de două evenimente majore, unul din Europa şi un altul din SUA.
Cel mai apropiat de România a fost testul de stress („Comprehensive Assessment”) aplicat de BCE băncilor din zona euro. Conform raportului, un număr de 25 de bănci nu ar fi răspuns pozitiv la acesta. Aceste date vor fragiliza, pe termen lung, şi mai mult economia zonei, care se află cu mai mult de un picior în recesiune şi deflaţie.
La jumătatea săptămânii va urma să se desfăşoare şedinţa Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC), de unde analiştii aşteaptă anunţarea încheierii programului de relaxare cantitativă, prin intermediul căruia au fost injectate sute de miliarde de dolari în pieţele financiare, care au avut ca efect deprecierea monedei americane. Tot la întâlnirea FOMC ar putea fi clarificată data la care va începe procesul de creştere a dobânzilor din SUA.
Starea de prudenţă s-a manifestat la finalul perioadei, atunci când monedele din regiune s-au depreciat faţă de euro. Astfel, volumele de transfer au fost medii iar tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4210 şi un maxim de 4,4270 lei.
Cursul dolarului american a revenit pe creştere, el urcând de la 3,4570, la începutul intervalului, la 3,4967 lei, pentru ca la finalul acestuia să coboare la 3,4914 lei. Este posibil ca moneda americană să depăşească, în zilele următoare, maximul de 3,5195 lei, atins în 6 octombrie.
Media francului elveţian a crescut de la 3,6596 la 3,6703 lei, evoluţia fiind datorată parcursului faţă de euro.
La evoluţia negativă a monedelor din regiune au contribuit şi noile recorduri negative înregistrate de moneda rusă în faţa celor europeană şi americană. Astfel, datorită crizei din Ucraina şi prăbuşirea preţului la ţiţei, ea atins noi minime istorice, de 53,47 ruble/euro, respectiv de 42,18 ruble/dolar.
Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,2839 dolari, în prima parte a săptămânii, la 1,2615 dolari, în 23 octombrie, pentru ca la finalul perioadei să urce la 1,2666 – 1,2711 dolari, investitorii luând poziţii de protecţie înainte de finalul întâlnirii FOMC.
După marcarea zgomotoasă a profiturilor de către speculatori, care au făcut ca euro să crească de la 1,2501 la aproape 1,29 dolari, moneda americană a revenit pe creşterea. Analiştii se aşteaptă ca anul viitor euro să scadă spre 1,20 dolari, în condiţiile în care se aşteaptă o creştere a dobânzilor din SUA, începând cu jumătatea lui 2015.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru decembrie la 1,2623 – 1,284, respectiv la 1,2655 – 1,2695 dolari pentru martie viitor, în timp ce uncia de aur cu scadenţa săptămâna aceasta a fluctuat între 1.228 şi 1.253 dolari iar coatea pe decembrie a fost de 1.249 dolari.
Analiza cuprinde perioada 21 – 27 octombrie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...