După decizia blândă a Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea, care l-a sancţionat cu doar opt etape pe Alexandru Petre, arbitrul Bogdan Omeag cere să se facă dreptate.
Arbitrul Bogdan Omeag (21 de ani) a fost bătut cu cruzime în urmă cu o săptămână la finalul meciului de Liga a V-a Vâlcea, Căpşunarii Buneşti - Oltul Drăgoeşti 1-2, de către mai mulţi jucători ai gazdelor, printre care sponsorul Alexandru Petre, Cristian Gulea şi Emanuel Codreanu.
”Decizia Comisiei de Disciplină a fost una blândă, nu e posibil ca Alexandru Petre să primească cea mai mică pedeapsă. Nu e aceeaşi regulă pentru toţi, am fost lovit de cei trei jucători, era scris negru pe alb că m-a lovit şi Petre. Poate AJF se teme că Petre îşi retrage echipa din campionat şi pierde nişte texe, sunt sigur că acesta este motivul. Am înţeles că el va cere amânarea deciziei, pentru a veni cu probe noi şi să i se reducă pedeapsa. Cazul este anchetat de Poliţia din Stoeneşti, iar când va fi finalizat, va ajunge la Procuratura Horezu, apoi în instanţele de judecată, eu nu renunţ, nu accept nicio negociere. Legea să hotărască şi să se ia măsurile legale”. Observatorul jocului, Ion Rădescu a consemnat însă în raport că Alexandru Petre nu a lovit, fapt pentru care Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea i-a dat o pedeapsă mai mică.
Fost jucător de fotbal la Academia Hagi, Bogdan Omeag a renunţat la cariera de fotbalist după ce a suferit mai multe accidentari şi s-a dedicat arbitrajului. ”Mulţi dintre martori se tem să depună mărturie, până şi asistenţii mei, ei au invocat diverse motive şi nu au fost la audierile Comisiei de Disciplină. Nu îi invinovăţesc, dar toţi suntem colegi, mâncăm aceeaşi pâine, eu aş fi sărit să intervin, nu aş sta cu mâinile în sân. Eu am jucat fotbal, ştiu ce înseamnă să fii o echipă, suntem toţi împreună la greu. Mi-a confirmat un arbitru asistent de la meciul următor că am fost lovit şi de Opriţa Marian, am sesizat asta poliţiei, dar aş vrea ca şi AJF să sesizeze acest lucru, pot lua şi ei măsuri, sunt martori care declară că şi el m-a lovit ” a mai spus arbitrul. Asistenţi la acest joc au fost Gabriel Gugu şi Nadia Ducu.
Bogdan Omeag s-a ales cu timpanul fisurat şi a stat internat două nopţi în spital, dar certificatul medico legal este de 18 zile, incluzând şi îngrijirile de acasă. Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea a luat după acest eveniment măsuri destul de blânzi. Astfel, doi dintre jucători, Cristian Gulea şi Emanuel Codreanu au fost suspendaţi pentru un an, iar patronul-jucător al echipei Căpşunarii Buneşti, Alexandru Petre, cel pe care arbitrul îl acuză că a instigat la violenţe şi fost primul care a lovit, a primit doar opt etape de suspendare!








