Profitând de întreruperea campionatului, cele două echipe oltene de Liga I, Pandurii Tg. Jiu şi CS U Craiova, au stabilit un joc amical. Partida se va disputa pe terenul din Drobeta Turnu Severin, sâmbătă, cu începere de la ora 16.30. Conducerea tehnică a echipei gorjene a decis să acorde o pauză jucătorilor, aceştia urmând să revină miercuri la antrenamente la Târgu Jiu. Din lotul gorjenilor va lipsi în această săptămână atacantul Deividas Matulevicius, care este convocat la reprezentativa Lituaniei.
Fostul conducător al celor de la Pandurii, actual director sportiv al Universităţii Cluj, Eugen Pîrvulescu, a avut emoţii la revederea cu foştii săi colaboratori. „Aveam nevoie de această victorie. Puteam pierde contactul cu zona de mijloc a clasamentului. Pentru mine a fost o întâlnire emoţionantă cu jucătorii de la Pandurii. Pe mulţi i-am adus eu acolo. M-am salutat şi cu conducătorii de la Pandurii. Viaţa merge mai departe”, a spus Pârvulescu.
Sport
06.10.2014
Amical Pandurii-Craiova, la Severin!

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







