Unul dintre cei mai vechi jucători din lotul echipei CSM Rm.Vâlcea, atacantul de bandă Daniel Iancu (21 ani) şi-a reziliat contractul cu clubul din Zăvoi.
În sezonul trecut, Iancu a evoluat pentru Vîlcea în 20 de jocuri, marcând un gol.
“Ne-am înţeles că e mai bine ca drumurile noastre să se despartă. Îi mulţumim lui Dani pentru tot ce a făcut pentru CS Municipal şi îi dorim mult succes la formaţia unde va evolua în viitor”, a anunţat pe siteul clubului preşedintele executiv din Zăvoi, Bogdan Medrea.
Produs al Şcolii de Fotbal Ardealul, Iancu a promovat în al doilea eşalon cu Damila, iar în urmă cu un an şi jumătate, a avut oferte din Liga I, însă conducerea clubului din Zăvoi nu şi-a dat acceptul pentru transfer. Apoi, în finalul sezonului trecut, jucătorul s-a accidentat în disputa cu Reşiţa, fapt care a făcut ca el să piardă pregătirea de vară.
Deşi Iancu s-a refăcut din punct de vedere medical, conducerea clubului nu l-a mai reprimit la prima echipă şi l-a trimis la echipa a doua, iar acum i-a reziliat contractul. Tânărul şi talentatul jucător a primit însă câteva oferte de la alte echipe de Liga a II-a şi zilele viitoare va semna cu altă formaţie.








