Sport

Handbal feminin, Liga naţională

Dumitru Muşi, la Vâlcea!

Dacă nu a pregătit niciodată Oltchimul, constănţeanul ajunge la HCM

Dumitru Muşi (61 ani), fostul selecţioner al echipei naţionale, va pregăti de azi pe HCM Rm. Vâlcea!

Preşedintele clubului HCM, Tomiţă Pleşa a îndeplinit cererea primarului Gigi Matei şi a adus pe banca tehnică un bărbat, recunoscut pentru autoritatea sa, alesul fiind Dumitru Muşi. Deşi nu a fost primul pe lista HCM-ului, fostul selecţioner al naţionalei a fost cel care, fiind fără angajament în acest moment, a fost de acord să vină în Zăvoi.

Tehnicianul a pregătit sezonul trecut pe CSM Ploieşti, echipă care s-a salvat de retrogradare, după turneul de baraj. Însă, Muşi a fost atunci demis după eşecul la scor suferit în play-out, la Vâlcea! Demn de remarcat că la Ploieşti, Muşi a venit tot după Simona Gogârlă, aşa cum se întîmplă acum şi la HCM Rm. Vîlcea. Cum se ştie, Gogârlă a fost înlăturată sâmbătă de la Vâlcea, în urma unui joc amical! ”Mitică nu este încă antrenorul nostru, pentru că nu a semnat încă contractul. Vrea să mai vadă echipa, să îşi facă o impresie, pentru că are un obiectiv de îndeplinit. Nu ne-am înţeles încă nici la partea financiară” a spus preşedintele clubului, Toma Pleşa.

Obiectivul noului antrenor va fi calificarea echipei în play-off, implicit clasarea pe unul din locurile 1-8. Cu siguranţă, alegerea conducerii HCM nu le poate încânta pe jucătoare, experiementatul tehnician fiind recunoscut pentru caracterul vulcanic, care de multe ori depăşeşte limita.

Muşi va conduce primul antrenament la Vâlcea miercuri, de la ora 17,00.

Experimentatul tehnician a fost şi pe lista Oltchimului în 2011, dar nu a fost ales pentru a pregăti echipa galactică.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

20.08.2014 - 23:42handbal:Bun venit la Valcea!Valcea are nevoie de un profesionist ca dvs!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...