Ansambluri folclorice din toate judeţele traversate de bătrânul râu se vor întrece în recitaluri de muzică populară şi îşi vor etala costumele tradiţionale.
La sfârşitul săptămânii trecute (16, 17 august) staţiunea Călimăneşti a fost gazda ediţiei a XLVI-a (a 46-a) a Festivalului de folclor interjudeţean “Cântecele Oltului”. Deschiderea prestigiosului eveniment cultural a avut loc sâmbătă, începând de la ora 15.30, prin parada portului popular. A urmat prezentarea ansamblurilor folclorice din judeţele riverane Harghita, Braşov, Sibiu, Olt, Teleorman, Vâlcea şi Dolj care au onorat manifestarea. Duminică a avut loc jurizarea concursurilor de interpretare şi port popular autentic, urmate de recitaluri de muzică folclorică. “Întâlnirea spiritualităţii populare unită pe firul râului Olt într-un proiect cultural ce se dovedeşte a fi tot mai actual s-a bucurat de succes şi anul acesta. Mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului sau au ajutat la buna lui desfăşurare. Îi aşteptăm cu drag şi la anul pe toţi”, a declarat primarul staţiunii, doctorul Florinel Constantinescu.
Administraţie
18.08.2014
Călimăneşti, gazda unei noi ediţii a Festivalului “Cântecele Oltului”

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
09.09.2026
Primăria Râmnicului vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi relocaţi de la Centrul „Andreea”
Administraţie
02.09.2026







