Cu două săptămâni înainte de startul campionatului, antrenoarele Simona Gogârlă, Mia Rădoi şi Ildiko Barbu au fost demise de la HCM Rm. Vâlcea într-un mod care lasă deschise multe discuţii.
Situat la amicalul Vâlcea-Craiova în spatele porţii, primarul interimar Gigi Matei a luat foc chiar înainte de finalul meciului, s-a răţoit la Ildiko Barbu, după care l-a chemat din tribună pe preşedintele Toma Pleşa, au plecat la protocol, iar după meci au anunţat demiterea staff-ului tehnic!
Fosta mare jucătoare a Oltchimului, antrenoarea Simona Gogârlă, crede că demiterea sa a fost urmărită de ceva vreme. ”Sunt şocată, nu e normal ce se întâmplă la această echipă, sunt foarte dezamăgită. M-am dus să am o discuţie cu conducerea, să văd dacă mai putem aduce jucătoare şi m-am trezit demisă de primar. Mi s-a reproşat că am rulat tot lotul, însă de aceea sunt meciuri de pregătire, ca să li se dea tuturor şansă să joace, să vezi pe cine poţi conta şi pe cine nu. Nu poţi face aşa ceva unui antrenor care, cu lotul din sezonul trecut, a obţinut locul 10 şi evitarea barajului când nimeni nu ne dădea şansă. Să fii apreciat măcar că vara asta am fost lângă echipă la toate antrenamentele la patru zile după ce am născut prin cezariană, dar nici măcar atâta. Cred că totul a fost premeditat, am fost aşteptată la cotitură, s-a dorit aducerea altcuiva. Dacă pierdeam 2-3 meciuri oficiale şi echipa nu mergea, aş fi plecat eu, am vrut să mai demisionez după jocul cu Constanţa, însă atunci primarul a insistat să rămân”, a spus Simona Gogârlă.
Soţul unei foste mari handbaliste, Edith Matei, primarul interimar Gigi Matei crede că a luat măsura corectă. ”Nu este posibil să te bată Craiova pe oriunde de prinde, pe aceleaşi greşeli, pe aceleaşi zone! Este o indisciplină totală la echipă, schimbările se fac ca la hochei! Am văzut că toată lumea face ce vrea. Nu se pune suflet şi mă deranjează, pentru că numai eu ştiu cât trebuie să mă justific în Consiliul Local pentru fondurile alocate acestei echipe. Am avut mare încredere în Simona Gogârlă, dar este într-o pasă proastă! Am făcut eforturi deosebite să aducem jucătoare, să consolidăm lotul, dar nu s-a văzut nicio schimbare. Acum trebuia să producem un şoc la echipă. Nu pot să stau cu mâinile în sân când văd ce se întâmplă! Trebuia să aşteptăm să înceapă meciurile oficiale, să treacă două-trei etape şi să ne gândim că trebuie schimbat antrenorul?”, a replicat Gigi Matei.
”Cred că totul a fost premeditat, am fost aşteptată la cotitură, s-a dorit aducerea altcuiva” - Simona Gogârlă, fostă antrenoare HCM.
Protest al Ligii suporterilor
Fanii vâlceni critică tratamentul la care este supusă o fostă glorie a handbalului vâlcean, Simona Gogârlă, demisă în urma unui joc amical, lipsa de investiţii la Stadionul Municipal, dar şi farsa jucată conducerii FR Box, căreia i s-a promis timp de câteva luni crearea unui Centru de Excelenţă, proiect abandonat ulterior. ”Liga Suporterilor Vâlceni dezaprobă ultimele ieşiri ale viceprimarului cu atribuţii de primar, cel care, ocupând provizoriu această funcţie şi fără să fie ales de nimeni, îşi bate joc de sportul vâlcean!
Printre „realizările” acestuia se numără înfiinţarea echipei de handbal HCM Rm. Vâlcea (în detrimentul Oltchimului), echipă ce pare mai degrabă o marionetă în mâinile dânsului. Ca mărturie a acestui fapt stă înlăturarea ca o măsea stricată a antrenoarei care sezonul trecut a pus umărul la salvarea echipei de la retrogradare, dar şi ieşirea necontrolată a acestuia de la meciul amical jucat de Vâlcea contra celor de la Craiova, când a făcut-o praf public pe antrenoarea cu portarii a clubului, fără ca aceasta să aibă vreo vină.
O altă „mare realizare” a domnului vice este îndepărtarea posibilităţii ca la Rm. Vâlcea să avem un Centru de Excelenţă în box. Puţină lume ştie că Leonard Doroftei, preşedintele Federaţiei Române de Box, a fost adus la Vâlcea de Marcel Boboc pentru a discuta despre înfiinţarea acestui centru. Probabil în viziunea domnului vice, acest sport nu atrage după sine un număr impresionant de voturi!
După ce că nu pune la punct Stadionul din Zăvoi, pentru ca, în eventualitatea în care echipa ar promova în Liga 1 să poată activa în faţa propriilor suporteri, vicele îi atacă pe conducătorii de la CSM şi spune despre aceştia că nu au dreptul să vorbească despre instituţia pe care momentan o conduce.
Păi, atotştiutorule Matei, Primăria nu îţi aparţine, nici echipa de handbal şi nici cea de fotbal!!! Toate sunt ale vâlcenilor!! Sportul trebuie susţinut şi lăsate la o parte interesele politice şi personale!”.








