Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Slatina, peste Vâlcea în amicalul de la Măciuca

În amicalul susţinut la Măciuca, cu prilejul zilei localităţii, între reprezentantele Olteniei din Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea a pierdut, 2-3 cu FC Olt

Slatina a stricat sărbătoarea vâlcenilor lui Dan Niţu de la Măciuca, după ce s-a impus cu 3-2. Astfel, trupa lui Lincar continuă seria nefastă de rezultate începută în cantonamentul de la Braşov, dar se încălzeşte cu exemplul Stelei, care a dezamăgit în amicale, dar impresionează în jocurile oficiale.
Vâlcenii au deschis scorul prin Câju, după o acţiune iniţiată de Neagu, însă Slatina a egalat dintr-un penalty transformat de Verdeş. Slatina s-a desprins în partea secundă după reuşitele lui Dobricean şi Curtiuş. N’Kongue a redus din handicap şi astfel FC Olt a terminat învingătoare, scor 3-2. ”Am pierdut, dar a fost un meci frumos care cred că le-a plăcut spectatorilor. A fost numai un meci amical, altfel vor sta lucrurile în campionat”, a spus senatorul Dan Niţu.
“Sunt mulţumit parţial de prima repriză şi nemulţumit de cea de-a doua. Avem perioade bune de joc, cu faze cursive, dar ne este greu să fructificăm ocaziile. Din nou am primit două goluri uşoare din greşeli individuale”, a afirmat şi antrenorul Erik Lincar.

Miercuri, cele două echipe oltene se vor înfrunta din nou, pe terenul de la Slatina.

CSM: D. Popescu – Deaconescu, Izvoranu, I. Stoica, Briceag - Stana, Vl. Munteanu II, Câju - Neagu, Codin, Ov. Mihai. Au mai jucat: Fejer, Samson, N’Kongue, D. Dumitraşcu, Adi Popa şi Geantă.

FC Olt: Kirev - Bogdanovici, Gligor, Fîşie, Covalschi, Mihăescu, Ignea, Ştefan, Leucuţa, Dobricean, Verdeş. Au mai jucat Giurcă, Morariu, Pavel, Blănaru, Căpăţînă, Curtuiuş, Bălşanu, Gherghe, Şcheau, Perşinaru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...