Politică

Senatorul Mario Oprea o acuză pe Olguţa Vasilescu de dezinformare, minciună şi manipulare

“Spre deosebire de acei mulţi bărbaţi care consideră că misoginismul este o calitate, am promovat şi susţinut cu sinceritate ascensiunea feminină în politică. Din fericire, România are femei deştepte, ambiţioase, femei cu ţinută şi atitudine, femei cu initiativă şi femei care tratează cu responsabilitate funcţiile pe care le ocupă. Nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Dar îi pot spune că prăpastia enormă dintre aspect şi respect, dintre aspect şi «conţinutul de la mansardă», fac întotdeauna diferenţa. În cazul dumneaei, una regretabilă. Este lamentabil şi dezonorant ca o femeie care pozează în doamnă să-şi clădească imaginea numai pe baza atacurilor. Nu e de mirare că acolo unde apare numele edilului-şef al Craiovei nu lipseste cuvântul scandal.

Am crezut că după obţinerea acestei funcţii, «doamna» Vasilescu va înţelege că rolul de mahalagioaică trebuie să devină trecut, că responsabilitatea sa este buna administrate a unui oraş cu multe nevoi, nu alimentarea conflictelor şi a campaniilor murdare, bazate pe dezinformare, minciună şi manipulare. Cele 10.000 de articole pe care nu le-a scris niciodată şi experienţa de jurnalist pe care se presupune că o are, ar fi trebuit să o cizeleze în acest sens. Mult mediatizata L.O.V. este însă dovada clară că înţelepciunea nu vine odată cu vârsta şi nici din experienţă. Declaraţiile jignitoare făcute constant la adresa unui «partid de doi bani» şi la adresa viitorului preşedinte al României, Klaus Iohannis vin din partea unei femei care a înţeles că politica înseamnă să te comporţi ca în buricul târgului, unde ţaţele îşi pun mâinile în şold şi strigă în gura mare. Stimată «doamnă», clasa nu se dobândeşte printr-o funcţie, ci din educaţia, diplomaţia şi bunul simţ care vă lipsesc cu desăvârşire.

Stimată «doamnă», este ruşinos ca în public să mimaţi eleganţa, iar când ajungeţi pe holurile Parlamentului, chipurile, cu treburi, unde nu vă aud cei ce v-au votat să vă exprimaţi ca la uşa cortului, aşa cum aţi mai facut-o. Şi este şi mai ruşinos să jucaţi teatru. Doar prietenii dumneavoastră ştiu de ce. Sunteţi plătită să vă meritaţi locul nu să ocupaţi un loc pentru a plăti poliţe. Înainte de a apostrofa în faţa unei naţiuni un om care a adoptat această ţară şi a dovedit că este mai patriot şi mai muncitor decât colegii dvs. care întâi s-au îmbogăţit şi acum se mândresc, amintiţi-vă că încă aveţi preferinţe condamnabile neretrăgându-i lui Adrian Năstase titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. Amintiţi-vă că zeii penali au slugi corupte. Înainte de a-l jigni pe domnul Iohannis, gândiţi-vă că între voi doi nu există un termen de comparaţie. Simpla alăturare a pozelor evidenţiază de ce un om iubit şi cu o reputaţie fără pată nu poate fi umbrit de eterna Xena a cărei privire caută revanşa, nu emanciparea. Înainte de a critica acţiunile unui om care şi-a dovedit loialitatea faţă de principii care par mult prea elevate pentru dvs., vă reamintesc că o «doamnă» care a iniţiat o lege care prevede să fie interzise injuriile de pe internet, nu are voie să se exprime injurios nici măcar în cercuri restrânse, care, din când în când, o pârăsc. Atunci când aţi decis să mergeţi pe acest drum, trebuia să luaţi în calcul că v-aţi putea pierde credibilitatea nu doar dacă aţi poza goală, după cum afirmaţi, ci şi când vă răfuiţi verbal fără pic de respect sau corectitudine. Înainte să afirmaţi că domnul Iohannis va readuce la putere un regim distrugător, vă reamintesc că dvs. faceţi parte din regatul baronilor şi a celui mai corupt partid care a existat vreodată în România.

Din fericire, electoratul are memorie şi nu una selectivă ca a dvs. Domnul Iohannis poate nu se bucură de atenţia dvs. mediatică, poate pentru că nu-şi pune consilierii să îl pozeze la birou printre dosare, ca să pară muncitor, poate pentru că iese cu declaraţii atunci când are ceva important de spus, poate pentru că impune respect prin fapte, nu prin exprimări neacademice pe Facebook, poate pentru că nu şi-a rezervat sume imense de bani ca să fie prietenul publicaţiilor, poate pentru că simpla sa prezenţa cere atenţie, fără alte eforturi. Vă răspund cu o bunătate şi cu o modestie pe care nu o meritaţi şi pe care nici nu le aştept în schimb, pentru că mie nu îmi stă în caracter să mă delimitez de colegii hăituiţi de indivizi sau individe de joasă speţă. Şi pentru că dintre noi doi, eu prefer dreptatea, nu «ţigănia» din orgolii care nu construiesc nimic pentru ţară.

Înainte să afirmaţi despre alţii că citesc de pe hartie, plecaţi două minute capul în pământ şi gândiţi-vă că sunteţi ipocrită să arataţi cu degetul un om cult, în condiţiile în care, în lucrarea dvs. de doctorat, propoziţia «jamais en vertu d’aucun motif experimental» tradusă «nu din vreun motiv experimental», este redată de dvs. prin: «nu din vreun motiv sentimental»! Exceptând plagiatul nefericit care nu vă face cinste, sunteţi ultima persoană menită să facă pe deşteapta în acest sens.

Probleme de memorie aveţi dvs. din momentul în care v-aţi instalat la Primăria Craiovei. Sper să nu credeţi că dacă înlocuiţi pe bani grei petuniile si panseluţele cu lavandă, aveţi asigurat un nou mandat. Şi sper să ţineţi cont că femeile deştepte şi puternice nu tratează absolut tot ca pe un meci de karate. Uneori te poti lăuda că ai centura, dar ce cele mai multe ori, stimată «doamnă», nu foloseşte la nimic să vă purtaţi ca pe centură”, a declarat Mario Ovidiu Oprea, Senator PNL.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...