Ultima Oră

142.000 de ţigări de contrabandă, confiscate de poliţiştii vâlceni

Urmăriţi atent în trafic, de la intrarea în judeţul Vâlcea, patru suceveni au fost prinşi în flagrant când transferau coletele dintr-un autoturism în altul

Miercuri, 30 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Câineni şi Poliţia oraşului Brezoi au surprins, într-o parcare de pe DN 7 (Valea Oltului) patru suceveni care transportau 141.940 ţigarete fără documente justificative de provenienţă. Marfa a fost confiscată, posesorului autovehicului întocmindu-i-se dosar penal pentru contrabandă şi fiind reţinut preventiv pentru 24 de ore.

Marfa de provenineţă rusească, maşinile înmatriculate în Bulgaria

În baza informaţiilor deţinute cu privire la tranzitarea localităţilor a unei cantităţi de ţigarete de contrabandă, poliţiştii vâlceni au acţionat pentru imobilizarea acesteia. În urma investigaţiilor şi a supravegherii operative efectuate, oamenii legii au prins persoanele în flagrant, într-o parcare de pe DN7, în momentul în care efectuau transferul cantităţii de ţigarete dintr-un autoturism în altul, ambele înmatriculate în Bulgaria. După legitimarea persoanelor, s-a stabilit că este vorba despre M. V., de 38 de ani, C. T., de 20 de ani, M. A., de 20 de ani şi G. G., de 26 de ani, toţi din jud. Suceava. Cei patru au fost conduşi la sediul Postului de Poliţie Câineni pentru verificarea legalităţii deţinerii ţigaretelor. Sucevenii nu deţineau niciun document care să justifice provenienţa acestora.
Poliţiştii au identificat 14 colete învelite în folie neagră ce conţineau diferite tipuri de ţigări netimbrate şi cu inscripţii ruseşti. Inventarierea a relevat că sucevenii transportau 141.940 ţigarete. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Dosar penal şi reţinere pentru 24 de ore a principalului suspect

Cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor şi sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Brezoi, a fost începută urmărirea penală faţă de M.V., sub aspectul comiterii infracţiunii de “contrabandă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea nr. 86/2001 privind Codul vamal.
Faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. M.V. se află în prezent încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...