Derby-ul celor două reprezentante ale Olteniei s-a încheiat la egalitate, 1-1, un rezultat just după aspectul jocului. Nou promovata a arătat ca o echipă care promite, având doar doi debutanţi pe teren, Vătăjelu şi Bancu.
Craiova a atacat, dar Curelea nu a fost eficient în faţa porţii, ratând trei ocazii uriaşe. Contrar cursului jocului, în minutul 74, Pandurii a deschis scorul prin Shalaj, care a înscris cu un şut plasat, după ce portarul Brac respinsese şutul lui Roman.
Cu trei minute înaintea finalului, Curelea a marcat cu capul după o centrare a debutantului Bancu. În concluzie, un egal just, între elanul noii echipe din Craiova şi maturitatea Pandurilor.
Tehnicianul Craiovei, Jerry Gane, crede că echipa sa va creşte de la meci la meci. ”Un punct meritat până la urmă, nu pot să spun că am pierdut două pentru că am fost conduşi. A fost un spectacol, am întâlnit o echipă bună a campionatului, cu jucători valoroşi, o echipă de cupe europene. Nu ne era uşor în acest debut de campionat întâlnind această echipă. Trebuia să avem mare grijă, să nu riscăm prea mult, pentru că altfel am fi primit gol. Dar jucătorii mei s-au dăruit, au făcut faze frumoase şi consider că am avut ocaziile mai mari şi mai multe. Un gol din aceste şanse ne-ar fi dat mai mult moral. Pozitiv este faptul că am egalat, că am avut puterea de a reveni după ce am fost conduşi. Până la urmă, este un punct meritat, care ne va da un moral bun pentru meciurile următoare. Am încredere că echipa va creşte de la meci la meci. De la acest joc am învăţat că avem forţă să egalăm, că chiar dacă adversarul ne pune presiune, la rândul nostru putem pune probleme, avem o echipă tehnică, care pasează şi face acţiuni rapide şi am câştigat un punct mare pentru moral, pentru că nu ar fi fost drept să pierdem acest meci“, a spus Gane.
Antrenorul gorjenilor, Petre Grigoraş, a fost mulţumit cu remiza. ”A fost un rezultat echilibrat. Gazdele au avut câteva ocazii clare. Când reuşeşti totuşi să conduci şi eşti egalat cu 3 minute înainte de final îţi pare rău. E un rezultat normal. Trebuie să ne pregătim pentru mai târziu. Din păcate, l-am pierdut pe Erico pe final. E bine că nu am pierdut primul meci al sezonului. Universitatea va avea un cuvânt greu de spus. E plăcut să joci cu 10-12 mii de oameni în tribună”, a declarat Grigoraş.
Sport
28.07.2014
Fotbal, Liga I, CS U Craiova-Pandurii Tg. Jiu
Egal între olteni
Craiova a revenit după trei ani în Liga I şi a investit enorm în lot, reuşind să se ridice la nivelul celeilalte echipe din Oltenia, Pandurii Tg. Jiu

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







