Actualitate

Un craiovean a câştigat marele premiu la jocul Bila de 100.000 de lei

În cadrul emisiunii Lozul cel mare, la cea de-a II-a etapă a jocului BILA de 100.000 lei, unul dintre cei trei concurenţi a reuşit să treacă de cele trei probe ale acestui joc, câştigând marele premiu, anunţă Loteria Română.
Câştigătorul este Ştefan Mihail, din Craiova, el fiind primul câştigător al marelui premiu din istoria jocului BILA de 100.000 lei, iar suma totală pe care a câştigat-o la acest joc este de 170.000 lei, se arată într-un comunicat de presă.
Jocul BILA de 100.000 lei s-a lansat în data de 4.12.2011 şi se desfăşoară în fiecare duminică, în cadrul emisiunii Lozul cel mare.
Jocul constă în două etape. În prima etapă, sunt desemnaţi participanţii la jocul BILA de 100.000 lei, dintre cei care au participat cu unul sau mai multe bilete necâştigătoare, jucate şi validate pentru oricare dintre jocurile LOTO 6/49 şi NOROC, LOTO 5/40 şi SUPER NOROC şi JOKER şi NOROC PLUS, organizate în săptămâna premergătoare organizării acestui joc.
Cea de-a doua etapă se desfăşoară în cadrul emisiunii Lozul cel mare, cu numărul de participanţi care se prezintă la emisiune şi se desfăşoară în timpul tragerii LOTO 6/49 pe primele trei bile extrase şi constă în trei probe eliminatorii, respectiv PAR/IMPAR, CULOARE şi NUMĂR EXTRAS.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...