Am învăţat că uneori ne iubim atât de mult încât tocmai din cauza asta ne separăm definitiv, neştiind să gestionăm ce e peste măsură şi neobişnuit. Am învăţat că înainte să te dai pe mâna oamenilor, trebuie să vezi mai întâi cât de oameni sunt. Am învăţat că în viaţă nu dor acele zeci de înfrângeri de care nu ştie nimeni, ci acea singură victorie pe care, deşi nu poţi s-o duci, o află toată lumea. Am învăţat că cei care fac diferenţa nu sunt neapărat cei mai buni, dar pot scoate la iveală lipsa voinţei celor care trag linie acolo unde vor ei, nu unde ar trebui să ajungă. Am învăţat că putem da naştere unor momente de neuitat, dar că la fel de simplu omorâm clipe care niciodată nu se vor mai putea transforma în ceva bun, pentru că sunt ireparabile. Am învăţat că unii oameni în care stă aruncată sămânţa binelui nu vor deveni niciodată pomi roditori. Oricâtă lumină ai picura în ei, vor mai arunca o lopată de pământ cât să se facă umbră şi apoi întuneric. Am învăţat că sunt încercări care ne fac puternici, dar că, din păcate, oamenii cei mai frumoşi sunt aceia ciopliţi în nenorociri şi pierderi. Am învăţat că, de cele mai multe ori, prin cuvinte, oamenii trag gloanţe pe care nu se bagă nimeni să le scoată, dar, chiar şi aşa, tăcerea doare mai rău, fiind semnul dispreţului. Am învăţat că lecţiile grele nu vin niciodată pur şi simplu şi că dovezile de iubire şi de credinţă pe care ni le tot cerem între noi sunt radiografia nesiguranţei pe care vrem s-o acoperim, nu să o înfruntăm. Am învăţat că cei din jurul nostru sunt schimbători şi arţăgoşi, că n-are de-a face cu starea vremii şi că, oricât de tare i-am strânge în braţe, ar crede că vrem să-i înlănţuim, nu să îi cuprindem cu toate la un loc. Am învăţat că putem ceda locul nostru şi că alţii se vor crede de neînlocuit, am învăţat că generozitatea vine din afecţiune, chiar dacă afecţiunea vine uneori din regretul de a nu o fi avut la timp. Am învăţat că putem iubi o singură dată pentru ultima dată şi de mai multe ori pentru puţin timp. Am învăţat că prea multă fericire devine tristeţe, pentru că nici măcar fericirea nu trece de perioada de probă întotdeauna. Am învăţat că putem descoperi un milion de căi să fim ce ne-am propus, dar nu vom mulţumi niciodată un milion de oameni care au alte mijloace decât noi. Am învăţat că putem să plângem tare aşa cum râdem încet şi totuşi cineva să râdă tare atunci când plângem încet. Am învăţat că sunt oameni care de ce vor primi mai mult, vor uita cum e cu mai puţin şi că oamenii cărora te oferi pe tavă, preferă tava de argint, nu omul de aur. Am învăţat că ne putem face daruri între noi, dar că ne luăm egoist înapoi momentele dăruirii. Am învăţat că putem privi cu milă, dacă din mila noastră se ridică voinţa celuilalt. Am învăţat că strângerile de mână dor în zilele în care n-avem cuvinte şi că uneori palmele lovesc feţele pe care totuşi le-am săruta cu nesaţ şi îmbujorate. Am învăţat că renunţăm prea uşor la ceea ce construim, pentru palate care nu se vor ridica niciodată în onoarea noastră. Am învăţat că putem face promisiuni şi că ne hrănim cu ele, dar uităm că ele sunt ca fisele de telefon care, odată consumate, pun punct înainte să spunem ce era mai important. Am învăţat că avem orgolii şi capricii, dar că în picioare se calcă cel mai bine mândria altuia. Am învăţat că iubirea e cea mai mare salvare umană, dar că din iubire ajungem să ne urâm între noi. Am învăţat că putem trece peste dureri şi necazuri, peste răni şi trădări, dar că după toate astea ne aruncăm unii pe alţii în războaie. Am învăţat că putem merge înainte, dar că ar fi minunat să putem derula înapoi. Am învăţat că pe pământ avem o singură viaţă şi că eternitatea e cea lungă oricât am încerca să aducem eternul într-o viaţă scurtă. Am învăţat că lucrurilor le spui pe nume şi fără frică, chiar şi atunci când oamenilor le e frică să facă lucruri. Am învăţat că nimic din ce învăţăm nu e degeaba şi că degeaba e atunci când înveţi şi nu povesteşti celor care mai au atâtea de învăţat cu tine...