Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Ciprian Tănasă rămâne în Zăvoi!

Atacantul Ciprian Tănasă îşi va prelungi contractul cu CSM Rm. Vâlcea pentru încă un sezon, după ce, iniţial, în vară, îşi reziliase acordul.

Ţinut pe tuşă tot acest an de o accidentare la muşchii aductori, Tănasă s-a refăcut complet la clinica din Belgrad a Marijanei Kovacevic şi Vâlcea mizează pe experienţa şi oportunismul său şi în sezonul viitor. Deşi, în vară, despărţirea dintre argeşean şi club părea una iminentă, iată că cele două părţi au ajuns la un consens şi ”Tase” rămâne în Zăvoi.

”Tase este un jucător valoros, pe care ni l-am dorit foarte mult în iarnă, l-am convins cu proiectul nostru şi chiar dacă din teren nu ne-a prea ajutat, fiind accidentat, am câştigat mult prin faptul că a reprezentat un model pentru jucătorii mai tineri, prin modul în care se pregătea. Avem în continuare nevoie de el şi de experienţa sa, motiv pentru care i-am şi propus un nou contract. Mă bazez şi pe dorinţa lui de revanşă faţă de suporteri şi sunt sigur că, dacă va fi 100% apt, el va fi unul dintre jucătorii care ne-au lipsit foarte mult. Ştiu cât de mult îşi doreşte să revină pe teren, acesta fiind şi unul dintre motivele recidivării accidentării. Poate că era mai bine să îl fi menajat în campionatul regulat şi să ne bazăm pe el în play-off, dar asta e acum şi privim spre ce va fi”, a declarat managerul Lucian Munteanu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...