Conducerea clubului CSM Rm.Vâlcea discută cu fundaşul central Silviu Izvoranu, care se va decide luni dacă va veni sau nu în Zăvoi.
Şefii din Zăvoi tatonează de ceva timp pista Silviu Izvoranu, jucător devenit liber contractul cu CS U Craiova. Iniţial, apărătorul a respins oferta, optând pentru Oţelul Galaţi, însă discuţiile au fost reluate după ce jucătorul nu s-a înţeles cu clubul de la Dunăre.
”Am vorbit cu Erik Lincar, dar nici nu am ajuns să discutăm despre bani, nu am semnat nimic. Nu am luat nicio decizie, mai am şi alte variante. Voi discuta din nou luni cu Erik şi atunci voi lua o hotărâre. Dacă o să merg la Vâlcea, o voi face doar pentru Erik, să îl ajut să promoveze” ne-a declarat în exclusivitate Izvoranu. De-a lungul carierei, Izvoranu a mai evoluat pentru Oţelul Galaţi, Timişoara, Dinamo Bucureşti, Astra Ploieşti, U Cluj şi CS U Craiova.
CSM Rm.Vâlcea a mai transferat în această vară un fost jucător al Craiovei din sezonul trecut, pe mijlocaşul ofenisv Enache Câju.
Paradoxal, postul de fundaş central este cel mai bine acoperit la Vâlcea, chiar după plecarea lui Cătălin Pârvulescu la Pandurii. Pe această poziţie sunt căpitanul Ionuţ Stoica, Mihai Deaconescu dar şi cel mai bun jucător Under 21 din lot, Rareş Cucui. În sezonul trecut, problemele Vâlcii au fost în linia de mijloc şi în atac, iar singurele transferuri notabile până acum sunt cele ale lui Câju şi V.Munteanu.








