(Continuare din ediţia precedentă)
Profilul liberalului autentic - student cu iniţiativă, iar apoi întreprinzător cu activitate constantă - arhitectul craiovean Horaţiu Buzatu se mândreşte cu faptul că este membru PNL încă din 6 ianuarie 1990 şi este un fervent susţinător al Casei Regale şi al monarhiei constituţionale ca formă de guvernământ ce poate readuce România pe traiectoria progresului. Observă cu obiectivitate evoluţiile în plan social, economic şi politic şi, tot ca un liberal autentic, nu se fereşte nici când trebuie să-şi recunoască propriile greşeli ori pe cele ale formaţiunii din care face parte. În primul episod, Horaţiu Buzatu a readus în atenţia publică momente cheie din istoria recentă a PNL, formaţiune care se pregăteşte de o fuziune controversată cu PDL. A subliniat şi o anomalie în viaţa politică din Dolj, cu aluzie chiar spre formaţiunea din care face parte: vin lideri de la Centru să ocupe poziţii locale. De asemenea, Horaţiu Buzatu a subliniat că partidele trebuie să ţină seama de votul anti-sistem, manifestat prin rezultatul neaşteptat obţinut de candidatul independent Mircea Diaconu, dar şi prin prezenţa slabă la urne.

Adrian Pană: O cunoaşteţi pe Claudia Benchescu? Consideraţi că a fost potrivită să reprezinte Oltenia pe listele PNL pentru PE?
Horaţiu Buzatu: Pe Claudia Benchescu o ştiu din vedere, pentru că ni s-a întâmplat să ne întâlnim din când în când prin sediul central al partidului. Nu am participat la vreun eveniment din care să-i pot aprecia calităţile politce, dar îmi aduc aminte că prin toamna anului trecut a organizat împreună cu Cluburile Studenţeşti Liberale un simpozion despre „Liberalism şi antreprenoriat”, unde l-au invitat să vorbească şi pe Relu Fenechiu. Fostul ministru tocmai demisionase din funcţie pentru că fusese condamnat la închisoare. M-am întrebat atunci ce poate să-i înveţe pe tinerii liberali un personaj condamnat pentru rele practici în economie? De ce PNL permite organizarea acestor reuniuni? Revenind, cred că misiunea de a reprezenta Oltenia s-a încredinţat cu prea mare uşurinţă unei persoane care nu cunoaşte această regiune. Din partea PDL, aceeaşi misiune i s-a încredinţat unui om cu multă experienţă politică în Parlamentul European, respectiv Marian Jean Marinescu. Poate că şi din acest motiv, în judeţul Dolj, a existat o diferenţă consistentă între încrederea acordată PNL şi respectiv PDL.

A.P.: La alegerile din 2009, PNL Dolj obţinea 10,36% din voturi pe judeţ. Scorul a fost considerat mulţumitor de actualul preşedinte, Mihai Voicu, pe motiv că este un judeţ cu populaţie numeroasă şi complicat ca orientări ale electoratului. Acum, tot la un vot politic, s-a reuşit numai 9,36%, pe judeţ, iar pe Craiova ceva peste 8 procente… Care credeţi că au fost cauzele acestei scăderi?
H.B.: În 2014, la nivel naţional, PNL a obţinut un procent mai mult faţă de 2009. În Dolj, s-a înregistrat exact invers, adică s-a obţinut un procent mai puţin: doar 9,36%. Este rezultatul direct al lipsei de management politic în filială. Echipa de acum este aceeaşi de aproape 10 ani, interval de timp în care nu a avut rezultate notabile. Mai notaţi că, în Consiliul Judeţean Dolj, liberalii ocupă din 2004 încoace aceleaşi şase locuri, chiar dacă partidul a fost de două ori la guvernare. Este o dovadă de automulţumire, dar – după cum s-a văzut – extrem de păguboasă. Subliniez că în Craiova şi în Dolj există un potenţial de vot în favoarea liberalilor, dar care se pierde din lipsă de acţiune politică. Nu este admisibil ca, după ce faci parte din două guverne, să nu fi elaborat un program pentru judeţ şi pentru oraş. De altfel, chiar din aceste motive i-am cerut public preşedintelui Mihai Voicu să demisioneze din funcţia pe care o ocupă fără folos pentru PNL.

A.P.: După aflarea rezultatelor votului, preşedintele filialei, Mihai Voicu, a anunţat că solicită excluderea din partid a unor lideri locali, deşi unii dintre aceştia fuseseră chiar demişi din funcţii cu câteva zile înaintea alegerilor. E şi cazul doamnei viceprimar al Craiovei, Cristina Calangiu, înlocuită de la conducerea organizaţiei PNL Craiova cu domnul deputat Ionuţ Stroe. Activul filialei nu are nimic de spus în privinţa asta, forurile interne ale filialei?
H.B.: Decizia excluderilor s-a luat chiar de forurile interne, deci opinia acestora a fost foarte clară. Nu comentez asta, deoarece şi dna. Calangiu – prin funcţia deţinută – este parte a eşecului politic cu care se confruntă filiala. Dar la fel de vinovaţi sunt şi cei care conduc filiala la nivel judeţean. Demiterea dnei. Calangiu fără demisia (sau demiterea) dlui. Voicu nu are nicio valoare, este o treabă făcută doar pe jumătate. Pe de altă parte, observ că membrii de rând nu mai au reacţii la deciziile structurilor de conducere. S-a instalat o blazare nefirească, alimentată de ideea greşită că „nu mai e nimic de făcut”. Sper că liberalii se vor trezi totuşi şi vor anima din nou viaţa filialei.

A.P.: Cum comentaţi situaţia fostului preşedinte şi premier, Călin Popescu Tăriceanu? E normal să-l respingă cu atâta vehemenţă şi lipsă de eleganţă propriul partid? Cum credeţi că este perceput un astfel de semnal?
H.B.: Înainte de orice altceva, vă rog să observăm că situaţia lui Tăriceanu nu este prea diferită de a foştilor preşedinţi ai partidului. În PNL este aproape tradiţional ca fostul preşedinte să fie marginalizat de preşedintele în exerciţiu. Asta s-a întâmplat cu Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus, Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan. Acum se întâmplă şi cu Tăriceanu şi nu mă îndoiesc că aşa se va întâmpla şi cu Antonescu. De asemenea, cu excepţia lui Quintus (probabil prea în vârstă ca să mai încerce) ceilalţi au încercat constituirea de noi partide. Este o reacţie firească pentru oameni care consideră că au un cuvânt de spus în politică. Iată de ce cred că respingerea necondiţionată a unui fost preşedinte de partid nu face altceva decât să producă pierderi.

A.P.: Ce şanse-i daţi lui Klaus Iohannis să conducă coagularea forţelor de centru-dreapta din politica românească? Dar PNL să rămână singurul partid politic cu principii şi valori autentice, în acest sens?
H.B.: În politica românească nu există o necesitate reală pentru coagularea dreaptei. Democraţia înseamnă pluri-partidism, deci diversitate de partide. Prin urmare, orice coagulare este un proces nedemocratic, pentru că restrânge posibilităţile de exprimare şi de opţiune ale individului. Nu văd de ce alegătorii din România trebuie obligaţi să aleagă doar între două variante. Oamenii nu pot fi obligaţi să judece în alb şi negru. Există şi nuanţele de gri care trebuie respectate, indiferent de consecinţe. Din acest motiv, nu cred că va exista o „coagulare a forţelor de dreapta”, iar dacă ea totuşi va fi impusă, va determina naşterea unui nou partid de dreapta care va ocupa locul lăsat liber. În ce priveşte PNL, consider că are datoria de a se opune acestei noi tentative „de coagulare”, concomitent cu o limpezire doctrinară care să-i redea valoarea de reprezentant al dreptei româneşti.

A.P.: Are vreo şansă clasa politică să se recredibilizeze în faţa alegătorilor din România şi dacă da, cum ?
H.B.: Da, clasa politică se poate recredibiliza, dar trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială: să înlocuiască interminabilul joc politic pe care-l practică cu îndeplinirea rolului pe care şi l-a asumat, respectiv de a conduce şi administra ţara în folosul românilor. În mod normal, clasa politică trebuie să se subordoneze intereselor naţiunii. Din păcate, vedem cum naţiunea a fost îngenuncheată de clasa politică. După 25 de ani de democraţie prost înţeleasă atât de oameni cât şi de partide, România nu are încă un proiect naţional de anvergură. Niciun partid politic nu a propus asta. Aşa zisele programe politice cu care se defilează în campaniile electorale sunt doar nişte însăilături de care se uită în ziua alegerilor. Asta e situaţia acum şi nu trebuie să ne mire absenteismul din ce în ce mai ridicat, consemnat în ziua alegerilor. Primul partid care va veni cu un proiect naţional şi care se va bate pentru el nu doar în campania electorală, ci mai ales după aceea, va avea de câştigat nu doar credibilitate.

A.P.: Casa Regală a României a crescut în popularitate în rândul românilor, cel puţin aşa relevă sondajele de opinie. La finalul acestui interviu, pentru care vă mulţumesc, vă rog să ne spuneţi dacă rămâne monarhia constituţională o opţiune viabilă pentru România secolului XXI?
H.B.: Monarhia este singura opţiune pentru ţara noastră. Republica nu este doar nelegitimă, ci şi impusă cu forţa de o putere străină. Ca să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat în 1947, priviţi ce se întâmplă acum Ucrainei, chiar dacă nu este exact acelaşi lucru. Orice întârziere în restauraţia monarhiei în România nu este altceva decât pierdere de timp, iar felul în care evoluează ţara noastră este o dovadă în acest sens. Sunt atât de multe argumente în favoarea acestei afirmaţii încât îmi este greu să le ierarhizez. Cred că cel mai important aspect ar fi că restauraţia monarhiei în România va ridica calitatea disputelor politice şi totodată le va reduce. Gândiţi-vă ce va însemna să nu ne mai batem cu atât de multe pasiuni şi trădări pentru preşedinţie şi să reducem competiţia politică românească la alegerea Parlamentului şi desemnarea premierului ca o consecinţă a reprezentării decise de electorat. Nu întâmplător, românii care consideră monarhia ca fiind cea mai bună formulă de organizare a statului, sunt în creştere. Oamenii sunt sătui de ce văd pe scena politică: dispute interminabile, trădări pe bandă rulantă, lipsă de preocupare pentru problemele ţării, etc.