După numărarea voturilor exprimate în secţiile de votare din întreaga ţară la Biroul Electoral Central, cu un scor de 37,6% din voturile exprimate, Alianţa PSD-UNPR-PC şi-a adjudecat 16 din cele 32 de locuri care îi revin României în Parlamentul European, cu 5 mai multe decât în perioada 2009 - 2014. Scorul obţinut asigură alianţei a patra delegaţie ca număr de reprezentanţi în Partidul European Socialist (PES), înaintea unor formaţiuni de stânga din ţări precum Franţa ori Spania. Rezultatul este cu aproape 6 procente mai mic decât cel mai pesimist scor menţionat în exit-poll-urile comandate de televiziunile naţionale duminică seară, la închiderea urnelor. Rezultatul alianţei obligă formaţiunile din opoziţie să colaboreze pentru susţinerea comună a unui candidat cu şanse reale la alegerile prezidenţiale din iarnă.
PP-DD, PRM şi Forţa Civică nu au îndeplinit pragul electoral
PNL (14,9%) a reuşit, in extremis, să obţină 6 mandate, la fel ca în mandatul anterior, PDL (12,23%) - 4 mandate (cu 6 mai puţin), UDMR (6,3%) – 3 (cu unul mai mult), PMP (6,21%) - 2, iar ultimul loc va fi ocupat de Mircea Diaconu, care a candidat ca independent şi a obţinut 6,81% din voturile exprimate. Marele actor avea nevoie de numai 3,2% procente din voturi pentru a accede în PE, restul fiind redistribuite celorlalte formaţiuni care au depăşit pragul electoral.
PP-DD (3,67%), PRM (2,7%) şi Forţa Civică (2,6%) nu au îndeplinit pragul electoral de 5 procente şi riscă să devină proiecte politice perimate. Dintre ceilalţi candidaţi independenţi, fosta campioană mondială la gimnastică Corina Ungureanu a obţinut 1%. De asemenea, voturile exprimate pentru formaţiunile care nu au îndeplinit pragul electoral se redistribuie la celelalte.
La nivel naţional, participarea la alegerile europarlamentare a fost de 32,29% (5.714.814 alegători), cu aproape 5 procente mai mult decât la alegerile europarlamentare din 2009. În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 28,69%, iar în cel rural de 36,88%. 94,18% dintre voturi au fost valabil exprimate, iar 5,81% au fost declarate nule.
Antonescu: “PNL exclude orice colaborare cu PSD”
Rezultatul alegerilor a avut ca efect discuţii aprinse, în special în partidele din opoziţie. Aşa cum a anunţat încă de duminică seara, Crin Antonescu a demisionat luni dimineaţă (ora 11.00) din funcţia de preşedinte al PNL. În semn de solidaritate, toţi membrii Biroului Politic Naţional al formaţiunii şi-au prezentat demisiile, însă tot ei vor asigura conducerea interimară până la organizarea unui Congres extraordinar. Antonescu a menţionat că în şedinţa BPN de miercuri se va discuta despre data potrivită pentru convocarea congresului. Şi Klaus Iohannis şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului şi din cea de membru al BPN al PNL, în urma scorului slab înregistrat de formaţiune atât la nivel naţional, cât şi în Sibiu (17%). În şedinţa BPN de luni, s-a votat şi împotriva reluării colaborării cu PSD. Tot în şedinţa BPN, cu un singur vot împotrivă, s-a optat pentru demararea formalităţilor de aderare la PPE. Crin Antonescu a declarat că scorul partidului la europarlamentare este sub aşteptările liberalilor. “Evident că la un rezultat de 15% PNL nu poate fi mulţumit, e un rezultat sub aşteptările noastre. Aşa cum am anunţat în timpul campaniei electorale, neatingerea obiectivului stabilit pentru europarlamentare este un eşec pe care, ca preşedinte, mi-l asum. O decizie luată fără echivoc a fost aceea de a exclude PNL de la orice colaborare în plan guvernamental şi parlamentar cu PSD”, a spus Antonescu.
Tăriceanu, trimis la plimbare de Antonescu şi Orban
Tot luni şi tot în BPN s-a decis dizolvarea Biroului Permanent Teritorial al PNL Satu Mare, care l-a invitat pe actualul preşedinte al Senatului să se reînscrie în PNL şi stabilirea unei conduceri interimare. Apoi, Ludovic Orban i-a cerut lui Antonescu să supună la vot calitatea de membru PNL a lui Tăriceanu. “Domnul Tăriceanu, ca noi toţi, avea alte defecte, dar un asemenea tupeu – cum l-au calificat şi colegii – ca-n pauzele pe care i le dă Ponta de la şedinţele PSD să vină şi la noi, nu a fost înghiţit şi sunt mulţumit că domnul Tăriceanu a înţeles să părăsească sala şi să ne lase în şedinţa de partid al cărui membru nu este. S-a înscris cu forţa, nestatutar şi pus de PSD-işti în PNL”, a declarat Crin Antonescu. Ulterior şedinţei, preşedintele de onoare al formaţiunii, Mircea Ionescu - Quintus, a declarat că Tăriceanu “nu s-a înscris unde trebuie”. “Sunt prieten cu el, dar nu pot să accept neprietenia lui faţă de partid. Nu trebuia să vină. A făcut greşeală după greşeală, parcă-l împinge cineva. Oricând poate fi primit dacă e înscris unde trebuie”, a spus seniorul liberal.
“Unul dintre colegii mei a contestat calitatea mea de membru al PNL, domnul Orban, şi a cerut domnului Antonescu să supună la vot acest lucru. Nu delegaţia permanentă stabileşte calitatea de membru, ci Statutul partidului. Am părăsit şedinţa, dar lucrurile acestea mi se par cu totul şi cu totul dintr-un film ireal. PNL, în loc să încerce să facă o analiză a rezultatului votului, continuă să ia decizii extrem de importante cu privire la viitorul lui printr-o conducere nelegitimă, din moment ce este demisionară”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu jurnaliştilor, în momentul în care a părăsit şedinţa BPN al PNL.
Blaga exclude fuziunea PNL cu PDL
Iniţiativa liberalilor de a vira spre PPE este apreciată de preşedintele PDL, Vasile Blaga, însă acesta exclude varianta unei fuziuni cu PNL. “Partidele nu sunt proprietatea persoanlă a preşedinţilor de partid. În săptămânile viitoare vom discuta cu PNL despre o colaborare, salutăm această colaborare şi în perspectiva deciziei PNL de aderare la PPE. Nu se pune problema unei fuziuni. Ar fi nerealistă fuzionarea a două partide mari, repede, dar putem sta la aceeaşi masă pentru o colaborare în perspectiva alegerilor prezidenţiale. Putem sta la aceeaşi masă pentru o colaborare ca să vedem care sunt valorile care ne apropie şi, în funcţie de acestea, putem intensifica colaborarea”, a declarat Vasile Blaga.
Preşedintele PSD, Premierul Victor Ponta, s-a arătat dezamăgit de decizia liberalilor de a părăsi ALDE în favoarea PPE. “Şi în Parlamentul European sunt primiţi traseişti de către anumite grupuri, însă ei sunt dispreţuiţi la fel de mult ca şi în România. Vom continua dialogul cu liderii liberali de bună credinţă, care cred în continuare în proiectul USL. Cred că domnul Antonescu nu a înţeles nimic din lecţia pe care i-a dat-o electoratul, în special prin votul masiv în favoarea domnului Mircea Diaconu”, a declarat Ponta.








