CSM Rm. Vâlcea rămâne în cursa pentru promovare după succesul superb de sâmbătă seară, 1-0 la Tg. Mureş, în disputa cu liderul ASA.
Erik Lincar a resuscitat echipa vâlceană, care, de la venirea sa, a reuşit patru victorii şi un egal, fără a încasa gol! De remarcat că, din cele cinci jocuri, trei victorii au fost în deplasare.
Unicul gol al derby-ului de azi, de la Tg. Mureş, a fost marcat în secunda 40 de către Bogdan Geantă, care a finalizat cu un şut plasat, după ce Codin şi N'Kongue fuseseră blocaţi. Matache a deviat în bară lovitura de cap a lui Ndoye (minutul 12) şi astfel Vâlcea a intrat în avantaj la pauză.
În ultimul sfert de oră al meciului, ASA a presat, dar Matache a fost imbatabil şi a intervenit la reluarea lui Buhăescu din câţiva metri, apoi Hora reia în plasa laterală.
Astfel, CSM câştigă la Tg. Mureş cu 1-0 şi administrează gazdelor primul eşec din play-off. CSM rămâne în cursa pentru primele două locuri, dar vâlcenii şi-au asigurat în mare măsură locul 3 şi, în cazul în care nu vor promova direct, vor contesta la TAS dreptul de promovare al Craiovei. Eforturile sponsorilor de la SC Damila SRL de a duce echipa în primul eşalon sunt la un pas de realizare.
ASA Tg. Mureş - CSM Rm. Vâlcea 0-1
Clasament play-off:
1. ASA Tg. Mureş 17 9 4 4 20-11 31
2. CS U Craiova 17 9 3 5 24-18 30
3. CSM Rm. Vâlcea 17 7 5 5 17-14 26
4. Gloria Bistriţa 17 5 6 6 17-19 21
5. Metalul Reşiţa 17 6 3 8 15-19 21
6. FC Olt Slatina 17 3 3 11 8-19 12
Stadion Transil, spectatori 3.500.
A marcat B. Geantă 1.
ASA: Stăncioiu - Al. Dan, Vârtic, Heil, Sepsi - NDoye (cpt.) - Hora, Bumba (Candrea 46), Voiculeţ (Huiban 82), Amauri – Verdeş (Buhăescu 65). Antrenor: Adrian Falub.
CSM: Matache - Samson, Ct. Pârvulescu, Deaconescu, Briceag - Cârstoiu (Todea 69), I. Stoica, Bg. Geantă - Ad. Popa (E. Stoica 85), N’Kongue, Codin (Iancu 55). Antrenor: Erik Lincar.
Arbitri: Florin Miron (Bucureşti) - Aurel Oniţă (Constanţa) şi Gero Szabo (Cluj-Napoca).








