Administraţie

Podul de la Calafat-Vidin, vizitat de un comisar european

Autorităţile europene vor inaugurarea în noiembrie, românii o duc până spre ianuarie

O delegaţie importantă, din care au făcut parte un comisar european, miniştri ai Guvernului României şi reprezentanţi ai administraţiei doljene, au efectuat sâmbătă o vizită la Calafat pentru a vedea cum decurg lucrările la podul care va face legătura cu Europa.

Chiar dacă termenul de finalizare rămâne încă o necunoscută, toţi vorbitorii au fost de acord că realizarea podului este o reuşită importantă pentru România.
„Sunt fericit să văd că se munceşte şi sâmbăta. Cu siguranţă, avem nevoie de mai multe poduri peste Dunăre, pentru că pe o lungime de 630 de kilometri este doar unul. Este încă o legătură cu Europa, mă bucur că este în zona dumneavoastră. Mai pot apărea şi alte legături peste apă cu continentul. A luat câţiva ani realizarea acestui pod, să sperăm că în noiembrie acesta va fi inaugurat şi sper să fiu prezent şi atunci”, a spus Johannes Hahn, comisar european.
Pentru preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prioritar în această moment este realizarea infrastructurii conexe, mai exact drumul Craiova-Calafat.
„Odată cu inaugurarea podului, traficul se va mări pe această porţiune de drum şi trebuie să fim pregătiţi să facem faţă unui număr mai mare de mijloace de transport. Ne gândim la o trecere peste Dunăre şi la Bechet, de ce nu? Toate aceste investiţii arată că Doljul poate deveni într-adevăr capitala Olteniei. Acum câteva zile, la Craiova, a ieşit de pe poarta uzinei Ford primul autoturism fabricat în Oltenia. Se întâmplă lucruri bune, iar aceste lucruri nu pot decât să ne bucure”, a declarat Prioteasa.
Un reprezentant din ministerul Transporturilor, Valentin Preda, crede că lucrările vor fi finalizate de-abia în prima parte a anului 2013, în ianuarie-februarie.
„Este o întârziere de câteva luni, dinspre partea bulgară. Noi sperăm ca în luna ianuarie, să putem inaugura podul, asta dacă ne vor permite şi condiţiile atmosferice”, a precizat oficialul MTI.

Pod la Calafat pentru că aşa au vrut bulgarii

"Cu siguranţă, avem nevoie de mai multe poduri peste Dunăre, pentru că pe o lungime de 630 de kilometri este doar unul.", Johannes Hahn, comisar european

Proiectul noului pod peste Dunăre nu a fost lipsit de nenumărate probleme şi controverse de-a lungul timpului. Principalul obstacol care a întârziat începerea efectivă a lucrărilor au fost îndelungatele neînţelegeri româno-bulgare privind locul unde să fie construit podul sau chiar privind oportunitatea lui.
Pentru a încerca ieşirea din impas dar şi pentru a-şi impune amplasamentul ales, autorităţile de la Sofia au sugerat autorităţilor române, în primăvara lui 1999, că ar putea accepta să finanţeze singure construcţia podului, România urmând să plătească doar infrastructura de acces la pod de pe malul românesc. Pe 13 martie 1999, după lucrările Trilateralei Grecia-România-Bulgaria ţinute la Sinaia, preşedintele român Emil Constantinescu anunţa, preluat de presa românească, faptul că „autorităţile de la Bucureşti studiază în prezent iniţiativa Bulgariei de construire a unui pod peste Dunăre în zona Vidin-Calafat, a cărui finanţare să fie asigurată în întregime de autorităţile de la Sofia”. Constantinescu mai preciza că a abordat această problemă în cursul unei întâlniri bilaterale cu omologul său bulgar, Petăr Stoianov.
Pe 14-15 mai 1999 s-a ţinut la Lvov, în Ucraina, cea de-a şasea Conferinţă la nivel înalt a ţărilor Central-Europene. La conferinţă, preşedintele român Emil Constantinescu a declarat că România ar putea să-şi reconsidere poziţia faţă de construirea podului peste Dunăre la Vidin-Calafat. O lună mai târziu însă, Traian Băsescu, ministrul român al Transporturilor de la acea dată, declara că Bucureştiul refuză să discute construcţia podului la Vidin-Calafat, sugerând în schimb realizarea la Turnu Măgurele-Nicopole a unui sistem hidroenergetic şi de navigaţie similar cu Porţile de Fier. Suplimentar, pe barajul acestei hidrocentrale s-ar construi o autostradă şi o cale ferată.
La începutul anului 2000, Uniunea Europeană, prin intermediul lui Bodo Hombach, coordonatorul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, a început să se implice mai puternic pentru soluţionarea disputei româno-bulgare. Pe data de 25 martie 2000, într-o vizită făcută la Arad, Bodo Hombach declara:
„Colaborarea în cadrul Pactului de Stabilitate cu partenerii români merge foarte bine. Pactul este un element real şi important pentru integrarea europeană. Coridorul IV înseamnă foarte mult: căi de comunicaţie feroviare, rutiere, energetice şi de telecomunicaţii. Avem în vedere construirea unui pod între Calafat şi Vidin, pod ce va aduce foloase tuturor”.
Trei zile mai târziu, la Bucureşti, a fost semnat, într-un final, „certificatul de naştere” al podului de la Calafat-Vidin.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...