Primarul liberal din comuna mehedinţeană Izvoru Bârzii, liberalul Horia Balica, susţine că subprefectul Felix Manta face campanie electorală „fără jenă” PSD-ului. În replică, subprefectul dezminte sec acuzaţiile. Felix Manta este finul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat în arest preventiv pentru fapte de corupţie. De altfel, dacă n-ar fi fost cumătru cu Duicu, Felix Manta n-ar fi avut cum să ajungă să deţină funcţia respectivă.
Subprefectul de Mehedinţi, Felix Manta, face campanie electorală PSD-ului. Cel puţin aşa susţine primarul Horia Balica, din comuna Izvoru Bârzii. Liberalii mehedinţeni îl acuză pe subprefectul de Mehedinţi, Felix Manta, că face campanie electorală pentru Partidul Social Democrat la Izvoru Bârzii, deşi calitatea sa de înalt funcţionar public interzice cu desăvârşire implicarea în propaganda politică. Balica a declarat că subprefectul ar fi fost săptămâna trecută, mai exact joi, în comuna Izvoru Bârzii, în satele Baloteşti şi Halânga, împreună cu un grup de tineri care distribuiau pliante electorale pentru Partidul Social Democrat. „Domnul Felix Manta face campanie în Izvoru Bîrzii fără jenă. Vine în comună cu tineri. Joi a venit şi a avut curaj să coboare din maşină şi să meargă cu aceşti copii prin comună. La un control pe care l-am avut la o reclamaţie anonimă, am venit aici, l-am atenţionat că de Paşti se face campanie electorală la Căminul Cultural şi mi-a zis că nu este nicio problemă, că este persoană fizică cel care face campanie, dar pe afişe scria PSD”, a declarat Horia Balica.
Subprefectul, pârât la prefect
Şi preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu, a anunţat că îl va informa pe prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, cu privire la implicarea subprefectului Manta în campania electorală a PSD, cerându-i acestuia demisia din funcţie. „L-aş ruga pe domnul prefect să ia act de faptul că domnul subprefect face campanie electorală pe faţă PSD-ului şi acest lucru este inacceptabil. Dacă este înalt funcţionar public, domnul Felix Manta, pentru că despre el este vorba, trebuie să îşi facă treaba de înalt funcţionar public sau dacă vrea să facă campanie electorală, atunci ar trebui să îşi dea demisia. Ajunge! Au furat de prea multe ori ca să mai fure în continuare votul românilor”, a declarat Virgil Popescu.
Felix neagă acuzaţiile
Subprefectul Felix Manta a negat acuzaţiile, susţinând că nu se mai implică în politică de când a fost numit în funcţia de subprefect. „Eu nu fac politică, mai precis, de când am fost numit în funcţia de subprefect, nu mă mai ocup de partea asta, ce înseamnă politica. Mai mult nu am ce să comentez. Domnul primar poate să spună orice”, a declarat subprefectul de Mehedinţi. Felix Manta a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Mehedinţi în data de 26 martie 2014, prin Hotărâre de Guvern.