Articolul dezinvolt, pe care l-aţi scris în ziarul „Adevărul” despre Mănăstirea Cozia îmi trezeşte câteva întrebări. Aici, la Cozia, părintele stareţ Vartolomeu, este o gazdă primitoare. Complexul tematic propus în cărţile dv. despre ortodoxie, se constituie, dacă sunteţi de acord, în posibile idei pentru timpul când aţi opri la mănăstire pentru câteva zile. Aţi scris o carte de valoare şi nu de „succes”...
Puteţi întâlni conviviabili dornici să vă asculte... Uneori, ajunge aici familia domnului profesor Ica Junior... O desfătare intelectuală... după cum bine ştiţi. Doamna Ica asculta, atent, slujba... Personalităţi ale culturii naţionale se întâlnesc sub acelaşi semn: livresc sau nelivresc - calea spre rugăciunea primită...
Părintele stareţ şi-a efectuat doctoratul cu acad. D. Păcuraru, veţi vedea, are nuanţele proporţiilor într-un dialog... Înainte de-a fi o revelaţie, o mănăstire este un “construct”, un ”artifex”, de aceea munca directă este esenţială, fiecare călugar având activitatea lui... Comparaţia, de care v-aţi prevalat, îndrăgostit, probabil, de scriitura dv., cu “gara”, este discutabilă... chiar mai mult decât discutabilă... Obştea de la Cozia încearcă să propună, dacă observ bine, o modalitate a dialogului spre rugăciunea fiecăruia...
Părintele stareţ Vartolomeu, cu diabetul dumnealui accelerat, cu grijile de părinte exarh, ar muri rănit din dragoste de Cozia...