Directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Remus Vlad, a recunoscut superioritatea vâlcenilor în meciul de vineri, scor 1-1.
”Meciul a fost echilibrat, cu o tentă în favoarea celor de la Vâlcea. Să fim corecţi, au avut mai mulţi jucători experimentaţi şi, luând individual, mai valoroşi decât ai noştri. N-am reuşit să acoperim tactic toată suprafaţa de joc, din diferite motive, apoi nici n-am ştiut să folosim mijloace permise de regulament pentru a opri o fază, a face un fault tactic. Am avut şi acel contraatac la 1-0, să nu mai zic de 11 metri ratat. Ei au fost superiori nouă, mai ales la fazele fixe, când erau mulţi, cu talie bună şi ne-au pus poarta în pericol. Cred că e un scor echitabil şi n-avem de ce să ne supărăm, exprimarea noastră în joc a fost inferioară Vâlcei. Dacă punem într-un cântar valoric, cred că e 55-45 în favoarea lor”, a declarat Remus Vlad.








