BNR a susţinut mereu că a avut o politică monetară anticiclică. Mai simplu, când economia “duduia”, BNR şi-a păstrat calmul şi a implementat politici economice care puneau o frână expansiunii “haotice şi iraţionale” a sectorului privat. O parte din poveste este susţinută de BNR prin evoluţia ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în RON şi valută.
Ce susţine BNR? BNR ne spune că a crescut rata rezervelor minime obligatorii pentru a reduce dinamica creditării din economie. BNR se bazează pe faptul că RMO (rezervele minime obligatorii) acţionează ca o taxă pe sursele de finanţare ale băncilor şi, în consecinţă, băncile vor reduce dinamica creditării.
Teoretic, BNR are dreptate, dar numai pentru creditarea în lei într-o economie închisă. Pentru o economie deschisă, creşterea ratei RMO pentru pasive în valută (dar şi în lei) nu opreşte creditarea pentru că acţionează asupra ofertei şi nu a cererii. Dar oferta pentru creditele în valută nu depinde de BNR. În plus, apar efecte colaterale care duc la o amplitudine mai mare a ciclului economic (boom-ul este mai mare şi la fel şi bust-ul). Altfel spus, folosirea acestor instrumente de către BNR în timp ce punea un accent mai mare pe evoluţia cursului de schimb decât pe inflaţie a dus la accelerarea perioadelor de boom (avânt) şi bust (prăbuşire).
Mai multe detalii o să fie prezentate într-un studiu. Până atunci, creşterea ratei RMO atât pentru pasivele în valută cât şi pentru cele în lei nu au influenţat negativ creditarea. Pentru creditele în valută vedem că există chiar o relaţie pozitivă (confirmă teoria noastră de accentuare a dezechilibrelor ciclului economic) – creşterea ratei RMO impulsionează creditarea în valută, iar scăderea RMO o reduce. Această realitate aparent contradictorie este rezultatul modului în care băncile au folosit piaţa interbancară pentru finanţarea activelor (creditelor) în lei şi valută. O creştere a ratei RMO pentru pasivele în valută a acţionat ca o subvenţie pentru sistemul bancar de a găsi soluţii pentru a satisface cererea în creştere pentru credite. În plus, a forţat sistemul bancar să aducă mai multe surse de finanţare (deficit de cont curent mai mare) punând o presiune mai mare pe RON de apreciere.