Administraţie

Oltenii din Lăpuşata îşi pescuiesc norocul în Atlanticul de Nord

Un primar liberal se străduieşte să aducă civilizaţia edilitară în comuna de baştină a deputatului UNPR Dan Mazilu

Ruperea USL a tensionat dezbaterile în şedinţele Consiliului Local al comunei Lăpuşata, situaţie ce părea că pune serios în pericol derularea investiţiilor începute din 2012. Fărâmiţarea politică evidentă a făcut ca primarul liberal Nicolae Joiţa să constate că se bazează doar pe un ales PNL, în timp ce trei sunt de la PSD, câte doi de la PC, UNPR şi PDL şi unul de la România Mare. Colac peste pupăză, gâlceava interminabilă dintre penelişti şi pesedişti au făcut ca în şedinţa de luna aceasta a Consiliului Judeţean, majorităţii comunelor cu primari liberali să li se aloce sume semnificativ mai mici, în comparaţie cu cei de la PSD, PC, PDL şi UNPR. Edilul-şef pare totuşi că a înţeles şi ia foarte în serios faptul că populaţia, nu mai dă doi bani pe ipocritele “mize” politice şi-i aşteaptă la cotitură pe aleşi să-i tragă la răspundere la final de mandat.

Continuă extinderea reţelei de alimentare cu apă

Nicolae Joiţa pare că se străduieşte din toate puterile să colaboreze în beneficiul comunei cu viceprimarul social-democrat şi cei 11 consilieri. Dovadă că, din punct de vedere administrativ, lucrurile se mişcă în localitate stă faptul că investiţiile programate continuă. Mulţi, puţini, cei 200.000 de lei alocaţi de CJ în aprilie au deja destinaţia stabilită pentru asfaltarea a 6,5 km de drum, în special în satul Săruleşti, lucrare care va costa, în total, 300.000 de lei. Din 2013 a demarat şi introducerea reţelei de apă în lungime de 9,5 km. Anul trecut s-au racordat deja 20 dintre gospodării din Valea Zărneşti, numărul solicitanţilor fiind mult mai mare în această zonă în care nu exista altă posibilitate de acces la apa potabilă curentă. Anul acesta, încă 1,1 km de reţea sunt aproape de a fi daţi în folosinţă, în satul Săruleşti, în acest moment lucrându-se de zor la amenajarea căminelor şi la branşări. Tot anul acesta va fi extinsă reţeaua de apă potabilă cu încă 2 km şi în satul Broşteni. Săpăturile vor demara imediat după sărbătorile pascale, cei 6 km de ţevi necesari finalizării investiţiei fiind deja achiziţionaţi şi depozitaţi în spatele sediului Primăriei. Edilul-şef ne-a relatat cu umor reţinut la ce soluţie inedită l-a obligat contextul politic de care aminteam pentru a stabili satele ce urmează a beneficia de această lucrare în 2014. “Am luat decizia, lucru precizat şi în hotărârea de Consiliu Local, de a trage la sorţi satele în care vom extinde reţeaua de apă. Fiecare consilier voia în satul lui. Am făcut bileţele cu numere, apoi am supus la vot ce sat să corespundă fiecărui număr. În final, am pus secretarul să tragă din urnă două bilete, numerele respective fiind cele corespunzătoare satelor amintite. Se putea alege mai democratic de atâta, pentru a împiedica orice fel de gâlceavă generată de pretenţii personale ori politice?”, întreabă retoric, Nicolae Joiţa.

Reţea de canalizare lungă de 13 km, în stadiu de proiect

"Oamenii m-au ales să mişc lucrurile, nu să mă plâng de foştii primari dinaintea mea sau de conducerea judeţului. Altfel, cu USL sau fără, în 2012 îi preferau tot pe cei dinainte şi nu ajungeam nici măcar să fiu desemnat candidat.", Nicolae Joiţa, primarul comunei Lăpuşata, Vâlcea

Chiar dacă e la primul mandat, primarul liberal nu renunţă la întregul “pachet” de utilităţi de care ar trebui să beneficieze locuitorii unei localităţi în 2014. Nici canalizare nu exista, până acum, în Lăpuşata, comuna de baştină a unor personalităţi din politica şi administraţia vâlceană (deputatul UNPR Dan Constantin Mazilu, prefectul Nicolae Cornoiu, directorul executiv al finanţelor Gheorghe Gogîrnoiu sunt numai câteva nume sonore care s-au născut aici şi se mândresc cu asta). “Dacă privim lucrurile aşa, jumătate din conducerea judeţului este de aici”, constată hâtru primarul Nicolae Joiţa, dar apoi evită politicos capcana noastră jurnalistică întinsă prin exprimarea firească a nedumeririi legate de stagnarea investiţiilor edilitare atât de mult timp în comună. “N-are rost să ne lamentăm. Cred că oamenii m-au ales să mişc lucrurile, nu să mă plâng de foştii primari dinaintea mea sau de conducerea judeţului. Altfel, cu USL sau fără, în 2012 îi preferau tot pe cei dinaintea mea şi nu ajungeam nici măcar să fiu desemnat candidat. Până în 2016 vreau să las lucruri concrete în urma mea, iar la viitoarele alegeri, dacă oamenii apreciază, îmi dau votul, dacă nu, mă duc liniştit la pensie. Aici, la primărie, e mai mult stres decât mă aşteptam şi parcă tot liniştea gospodăriei mele e mai bună. N-am firme sau alte afaceri şi nici nu-mi trebuie. Anul acesta vreau să începem lucrările şi la introducerea canalizării pe o lungime de 13 kilometri şi cred că vom duce la bun sfârşit investiţia”, spune Nicolae Joiţa.

De Paşte, hering proaspăt din Norvegia la alimentarele din zonă

O supărare tot am intuit în sufletul edilului-şef din Lăpuşata şi, probabil, al tuturor celor ce le pasă de comună. Lipsa locurilor de muncă se resimte, ca peste tot în România rurală, cel puţin tinerii fiind nevoiţi să ia calea pribegiei în căutare de lucru. “Averm tineri care lucrează sezonieri, dar revin acasă şi-şi îngrijesc gospodăriile, bătrânii şi copiii. Se duc la muncă în Grecia, Italia, Spania, Germania. Sunt harnici, serioşi şi pricepuţi. Câţiva şi-au găsit de muncă chiar în Norvegia, ca pescari în Atlanticul de Nord. Trimit frecvent acasă, la cei dragi, pachete cu heringi proaspeţi. Eu le tot spun, în glumă, bineînţeles, că nu-s chiar proaspeţi din moment ce fac 12 ore, şi îi mai pun şi să zboare pe avion, până în România. Altceva era dacă îi mânau până acasă înot. Familiile lor încearcă să comercializeze micul surplus care le prisoseşte. Ce să facă dacă aici n-au de lucru şi stau degeaba acum, cât sunt în putere de muncă? Se luptă şi ei cum pot să se descurce şi să lase ceva mai bun copiilor lor”, mai adaugă uşor sentimental primarul. Ne salutăm politicos la plecare şi-l lăsăm singur, uşor îngândurat, în biroul său din primărie. La viitoarea documentare în zonă, musai îi căutăm pe “norvegienii” din Lăpuşata să-i descoasem despre peripeţiile lor din Atlanticul de Nord.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...