Banii contează într-o economie şi faptul că băncile centrale ignoră acest fapt o fac pe propria cheltuială. De fapt, ca să fim corecţi, pe cheltuiala noastră. Banca Naţională a României este o astfel de bancă centrală.
BNR a tăiat, încă de acum 10 luni, rata cheie a politicii de la 5,25% la 3,50%. BNR promovează aceste tăieri drept dovezi de politică monetară liberă. Dar este oare aşa? Interesul scăzut al ratelor este justificat de banca centrală prin inflaţia scăzută. În acelaşi timp, banca centrală spune că principalele motive ale scăderii inflaţiei sunt: persistenţa deficitului de cerere internă şi producţia peste medie din agricultură.
Ignorând argumentul producţiei din agricultură, deficitul de cerere internă îmi indică faptul că politica monetară a fost prea restrictivă. Astfel, rata scăzută a interesului de azi este un semn al politicii monetare restrictive din ultimul timp. Şi există dovezi care confirmă acest lucru.
Creşterea creditelor interne în valută urmăreşte foarte îndeaproape evoluţia. Cum banca centrală a retras bani de pe piaţă prin intervenţiile FX pentru a contracara lipsa de capital, piaţa internă a creditelor în lei a scăzut.
Există şi alte dovezi ale politicii monetare prea restrictive de-a lungul perioadei 2009-2013, dacă ne uităm la suplimentarea monetară (controlată de BNR) şi creditele interne în RON ca procent din GDP. În ambele cazuri observăm o scădere a procentului GDP. Acest fapt reprezintă o dovadă în plus că BNR a avut o reacţie greşită la criza economică ce a lovit ţara în 2009 şi de atunci a avut o contribuţie importantă la redresarea greoaie a economiei.
Milton Friedman, 1968: „Ca o problemă empirică, rata scăzută a interesului este semn că politica monetară a fost prea restrictivă – în sensul că a crescut încet cantitatea banilor; iar rata crescută a interesului este semn că politica monetară a fost facilă – în sensul că a crescut rapid cantitatea banilor.”