Aflat la al patrulea mandat, edilul-şef este optimist şi în privinţa viitoarelor lucrări edilitare ce se vor realiza pe raza comunei, unele chiar din acest an. “Când am început lucrările de amenajare a reţelei de canalizare, existau străzi pe care nici nu prea mai erau gospodării, iar multe dintre casele ce rezistaseră păreau părăsite. Tinerii au plecat la muncă, la oraş ori în străinătate. Acum, lipsa locurilor de muncă i-a determinat să revină în zonele rurale. Existenţa infrastructurii de utilităţi s-a simţit, pentru că au fost reparate casele, au apărut unele noi, pe alocuri vile în toată regula, chiar şi pe străzi pe care nu au existat gospodării niciodată”, explică edilul-şef vâlcean. Într-un singur sat mai trebuie introdusă canalizarea, lucru pe care Viorel Radi este optimist că-l va realiza, începând de anul acesta, până la sfârşitul mandatului. “Sunt ceva mici probleme cauzate de relief, dar cred că ne vom încadra în termen. Staţia de epurare va funcţiona fără probleme. În altă ordine de idei, în această vară vreau să continui refacerea infrastructurii rutiere pe raza comunei, în satul Teiuş, şi să terminăm lucrările de amenajare a celei de-a doua baze sportive. De data asta este o bază sportivă de Tip A, corespunzătoare pentru competiţii de nivel judeţean şi poate chiar regional. Sunt multe alte proiecte pe care, împreună cu colegii din primărie, le putem realiza continuând să atragem fonduri guvernamentale şi europene, capitol la care am fost printre primii”, a mai spus primarul comunei Buneşti.
Administraţie
07.04.2014
Utilităţile moderne au repopulat comuna Buneşti, Vâlcea
Primarul Viorel Radi se arată satisfăcut de efectele investiţiilor care s-au făcut în infrastructura localităţii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
09.09.2026
Primăria Râmnicului vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi relocaţi de la Centrul „Andreea”
Administraţie
02.09.2026







