Sport

Fotbal, Liga a II-a, CS U Craiova

Gabi Balint: Sunt trei puncte mari în faţa unei rivale!

După victoria de la Vâlcea, tehnicianul craiovenilor, Gabi Balint, a anunţat că Federaţia va anunţa zilele viitoare un verdict pozitiv pentru echipa sa în privinţa dreptului de a promova

”O să aflaţi săptămâna viitoare ceva interesant în privinţa dreptului nostru de promovare. Ah, aţi aflat deja că a venit răspunsul de la UEFA?”, a spus misterios Balint la conferinţa de presă din Zăvoi. Cum se ştie, FRF a interogat UEFA în privinţa cazului CS U Craiova, club afliliat provizoriu.

Altfel, tehnicianul formaţiei CS Universitatea Craiova, Gabi Balint, recunoaşte că echipa sa a jucat modest la Vâlcea. ”Sincer, jocul nostru a fost destul de slab, am jucat binişor doar prima repriză, în partea secundă le-am oferit tot timpul mingea adversarilor şi Vâlcea a venit peste noi. Am avut şi câţiva jucători care au căzut fizic, am început săptămâna aceasta o perioadă de pregătire, am făcut antrenamente grele, mă interesează ca echipa să fie bine la play-off. În afara golului din fază fixă, pe care le lucrăm mereu la antrenamente, nu am mai avut situaţii, ei au avut două ocazii mari, dar la N'Kongue mi s-a părut off-side. Sunt trei puncte foarte importante, în faţa unei contracandidate, sunt foarte bucuros, asta e mai presus decât tot. Nu ne facem calcule, nu ne interesează decât ce facem noi, important e să câştigăm noi, trebuie să îmbunătăţim jocul, e prea mult întâmplare. Gazonul a fost foarte prost, nu se putea pasa bine, nu sunt adeptul mingilor lungi, dar câteodată sacrifici spectacolul pentru rezultat. Claudiu era supărat că am tras de timp, îl înţeleg, dar aşa face orice echipă când conduce, se mai tăvăleşte pe jos, asta face parte din strategia de a câştiga un meci”.

”Claudiu era supărat că am tras de timp, îl înţeleg, dar aşa face orice echipă când conduce, se mai tăvăleşte pe jos, asta face parte din strategia de a câştiga un meci” - Gabi Balint, antrenor CS U Craiova.

Balint crede că sistemul din acest sezon este unul total eronat. ”Dacă play-off-ul se făcea cu toate punctele, acum eram liniştiţi. Categoric că sistemul e prost gândit, meciurile pe final dau naştere la tot felul de comentarii, sper să fie primul şi ultimul an când se joacă aşa”.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

06.04.2014 - 12:55marius:Mars ma martafoiule, si la articolul asta iti dai cu parerea?

06.04.2014 - 12:13Gabi:Un papagal Balint asta, ca om si ca antrenor....zero a prfitat de banii lui Iancu,Porumboiu si acum al P.S.D....ULUI,PARDON AI CRAIOLGUTEI,sper ca federatia sa nu le acorde licenta de participare in prima liga,asa ar repara o mare greseala din trecut aceea de a lasa o formatiesa se inscrie direct in divizia B,fapt ce este impotriva regulamenteler in vigoare !

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...