Gorjenii au irosit punctele câştigate cu Dinamo în partida de acasă, cu CFR Cluj, în care au pierdut în prelungiri. Două echipe aflate în picaj faţă de tur, Pandurii şi CFR, au oferit un joc modest.
Argentinianul Giusti a ratat o ocazie imensă în prima parte: singur cu Felgueiras, a trimis în blocajul portarului portughez. A fost şi singura mare oportunitate a partidei, cu excepţia golului.
Cele două formaţii au riscat pe atac, dar fazele de poartă au fost rare. Clujenii au dat lovitura în al doilea minut de prelungire, când, după un corner bătut de Djokovic, Rada deviază şi Piccolo a pus un „cap” decisiv. Golul italianului din prelungiri a adus prima victorie a lui Vasile Miriuţă ca antrenor la CFR. Pentru gorjeni a fost al patrulea meci consecutiv acasă fără victorie (un egal şi trei înfrângeri).
Tehnicianul Cristi Pustai condamnă în continuare lipsa unui vârf veritabil şi nu găseşte soluţii în ofensivă. „Aproape la fel am pierdut, tot la o fază fixă, acesta este fotbalul. Este foarte greu să joci pe teren propriu fără vârf de careu, pentru că nu ai spaţii. A lipsit şi Anton, el construia mult mai repede decât cuplul Nicandro - Elton. Să sperăm că îşi va reveni şi Giusti, în două săptămâni poate şi Matulevicius. Era bun şi un egal cu CFR, poate cel mai greu meci din acest campionat. Totuşi, era de aşteptat să vină şi să joace foarte hotărât, după aceste 6 etape fără victorie”, a afirmat Pustai.
Antrenorul formaţiei din Târgu Jiu speră să o califice din nou pe Pandurii în Europa. „Suporterii au fost învăţaţi poate cu alte jocuri, dar noi am adus multe puncte din deplasare, avem jucători de acest profil. Oamenii îmi cer demisia la fiecare etapă, dar mergem înainte să ne îndeplinim obiectivul, care se îndepărtează însă. Am primit acasă goluri foarte uşoare şi nu am reuşit să înscriem. Am preferat să aşteptăm şi să plecăm pe contraatac, din păcate, centrarea şi ultima pasă au lăsat de dorit, nu am reuşit nici punctul să-l obţinem”, a mai declarat Pustai.








