Sub conducerea lui Niculescu, alb-albaştrii joacă nemţeşte, până în ultima secundă, şi au obţinut puncte imense în finalurile de joc. Şi la Satu Mare, CSM a marcat pe final, dar golul nu a mai contat. Vâlcea a pierdut pe final doar un singur joc, la Roşiorii de Vede, 0-1 cu U Craiova, rezultat care nu a mai contat. ”Eu îmi doresc foarte mult să ne desprindem din prima repriză, să marcăm 2-3 goluri, asta este o problemă. Nu reuşim să marcăm din primele ocazii pe care le avem, dacă am reuşi, acesată echipă s-ar descătuşa”, a spus Niculescu.
De furia vâlcenilor pe final de joc se teme şi Gabi Balint, antrenorul CS U Craiova. ”O să se întoarcă norocul celor de la Vâlcea. Au câştigat trei meciuri în minutul 90. Dar norocul ţi-l faci cu mâna ta, aparţine celor puternici. Nu au înscris întâmplător în ultimele minute ale jocurilor. Faptul că au dorit, că au tras până în ultima secundă, asta le-a adus şi golul. Când nu cedezi, când crezi că se poate şi îţi doreşti, lucrul acesta vine”, a declarat Balint.
Iată lista jocurilor în care CSM
a marcat pe final
CSM-Bistriţa 2-2 (Negruţ 90+4)
UTA-CSM 1-1 (Deaconescu 90+4)
Bihor-CSM 0-1 (Negruţ 81)
CSM-Minerul Motru 2-1 (Pîrvulescu 89)
CSM-Mioveni 1-0 (B.Geantă 90-pen.)
CSM-U Craiova 1-0 (NKongue 84)
CSM-ASA Tg.Mureş 1-0 (NKongue 90+3)
Olimpia-CSM 2-1 (Deaconescu 87)








