Echipa lui Mititelu se îndepărtează tot mai mult de play-off, după eşecul suferit la Severin, 2-3 cu Mioveni. Oltenii au început în trombă şi Cl. Bălan a deschis scorul chiar în minutul 1. Argeşenii au replicat în minutul 20, când Ayza a fost faultat în careu de V. Gheorghe, iar penaltyul a fost transformat de Năstăsie.
Mioveniul a trecut în avantaj în minutul 60, când, abia intrat pe teren, Mazilu a înscris. Replica Ştiinţei a venit imediat, Goge a fost faultat în careu şi veteranul D. Stoica a transformat penalty-ul. Golul victoriei argeşene a venit în minutul 78, după un corner, Răuţă reuşind să împingă mingea în poartă. În minutele de prelungire, craioveanul Bălaşa a fost eliminat.
Fără bani, fără Napoli şi fără câţiva jucători de bază, înglodată de datorii şi procese, echipa lui Mititelu nu are nicio victorie în acest an şi este în cădere liberă.
În clasamentul pe moment al play-out-ului, Ştiinţa este pe locul 10, unul retrogradabil! Asta pentru că oltenii au puncte mai multe acumulate cu echipele din zona superioară a clasamentului.
Mititelu încă speră
În ciuda problemelor, patronul Adrian Mititelu continuă să spere în redresarea echipei. ”E o înfrângere neaşteptată, ne toarnă plumb în picioare, la câte necazuri aveam... Mioveni e candidată clar la play-off, e echipă bună, am ştiut asta. Eu sunt optimist că vom prinde play-off-ul, e musai să câştigăm la Bistriţa. A fost un meci ciudat, că am început bine, dar aşa a fost să fie. Rioşanu trebuia să fie titular şi în preziua jocului a fugit de la echipă, sunt caractere şi caractere, aşa mai cade câte unul... Ne apasă acest eşec, la vestiare am avut o repriză de reproşuri, eu i-am despărţit pe jucători. Arbitrul ne-a refuzat un penalty clar la 2-2, dar pe alocuri am jucat foarte bine. Meciul cu Olt se va rejuca, mai avem cinci meciuri, ne trebuie nouă puncte, ar fi o mare tristeţe să ratăm play-off-ul”, a spus după joc patronul Craiovei, Adrian Mititelu.








