Sezonul regulat al Ligii Naţionale feminine de handbal s-a încheiat, cele două echipe oltene, SCM Craiova şi HCM Rm. Vâlcea urmând să joace în play-out.
Dacă pentru HCM Rm. Vâlcea, cu un lot încropit pe ultima sută de metri, era previzbil locul 12, pentru SCM Craiova, un club cu stabilitate financiară, locul 10 este unul jenant. Pentru echipa lui Amariei au contat enorm şi cele două puncte de penalizare, fără de care Craiova ar fi terminat pe 9 şi ar fi jucat în play-out două jocuri acasă.
În prima fază a play-out-lui se joacă după sistemul "cel mai bun din 3 jocuri"! În caz de egalitate de puncte după primele două jocuri, se va disputa un al treilea meci, pe terenul echipei mai bine clasată. Meciurile se vor desfăşura pe 7, 10 şi 11 mai, primul pe terenul echipei mai slab clasate, următoarele două, pe terenul formaţiei mai bine clasate.
CSM Bucureşti (locul 7) - HCM Rm. Vâlcea (locul 12)
CSM Cetate Deva (locul 8) - CSM Ploieşti (locul 11)
CSU Neptun Constanţa (locul 9) - SCM Craiova (locul 10)
HCM Rm. Vâlcea nu are practic nicio şansă în duelul cu CSM Bucureşti, echipă puternic întărită cu internaţionale de talia Oanei Manea sau Talidei Tolnai. Cu fostul secund al Oltchimului, Mette Klit pe bancă, CSM vizează calificarea în cupele europene printr-o prestaţie bună în cupă, iar din sezonul viitor va ataca titlul. Fără nicio victorie în sezonul regulat, Vâlcea pare a nu avea nicio şansă de a se salva pe teren de la retrogradare şi aşteaptă salvarea de la FRH, care ar putea mări numărul echipelor.
SCM Craiova are şi ea a doua şansă, asta şi pentru că va juca două partide în deplasare, la Constanţa. Rămâne de văzut dacă la ora jocurilor Carmen Amariei va mai fi pe banca oltencelor.
Dacă pierd în prima fază a play-out-ului, SCM Craiova şi HCM Rm. Vâlcea ajung să se lupte direct pentru evitarea retrogradării. Cele trei echipe care pierd în prima fază a play-out-ului jocă între ele în sistem campionat, tur-retur şi doar prima clasată se salvează! Asta dacă nu cumva Federaţia va decide mărirea numărului de echipe.








