Eveniment

Un jandarm mehedinţean, acuzat pentru ucidere din culpă

Omul legii a accidentat mortal un pieton, în apropierea Termocentralei Halânga

Un bărbat şi-a pierdut viaţa sâmbătă seară într-un cumplit accident de circulaţie care s-a petrecut pe DN 67, în apropierea Termocentralei de la Halânga. Victima mergea pe mijlocul străzii şi a fost lovită de un jandarm care ieşise din tură de la Combinatul de Apă Grea. Accidentul s-a petrecut în jurul orelor 20.00, pe DN 67, în localitatea Halânga, la câţiva metri de Termocentrala care furnizează agentul termic pentru municipiul Turnu Severin. Jandarmul, care se afla la volanul autoturismului proprietate personală, ieşise din tură de la Combinatul de Apă Grea şi se îndrepta spre casă, spre Drobeta Turnu Severin. Un martor ocular, şofer, susţine că, înainte de a se produce teribilul accident, l-a văzut pe bărbat pe mijlocul străzii, cel mai probabil fiind în stare de ebrietate. Fiindcă a avut viteză mică, el a reuşit să-l evite şi şi-a continuat drumul spre Turnu Severin. Din păcate, jandarmul l-a lovit în plin, impactul fiind foarte violent dată fiind distanţa de peste 200 de metri de la locul impactului la locul unde a reuşit să oprească autoturismul. Trupul bărbatului a fost pur şi simplu zdrobit, iar o bucată desprinsă din corp, piciorul stâng, se afla la câţiva metri de cadavru. „Plecam la Severin şi l-am văzut cum mergea pe mijlocul străzii, eu chiar l-am ocolit, am dat fază lungă şi l-am evitat. După aceea nu mai ştiu, veneau maşini din spate… Cred că era băut, că se legăna”, a spus un conducător auto.

Jandarmul nu consumase alcool

Victima, Viorel Axintoaie, are 52 de ani şi este din Suceava. A lucrat mai mulţi ani la Termocentrală şi, după ce a fost disponibilizat, muncea ca particular pentru o bucată de pâine. Acum era angajat ca paznic la un garaj. Poliţiştii de la Rutieră l-au anunţat telefonic pe patronul acestuia că Viorel Axintoaie a decedat, cel mai probabil acesta având să se ocupe de înmormântarea victimei accidentului. „De la mine a plecat de vreo 7-8 luni, plecase la un patron, la lemne, şi era de pază la garajul acestuia. El este din Suceava, nu a mai fost acasă de 30 de ani. A lucrat aici la Termo”, a spus un bărbat din Halânga. La faţa locului, o echipă de poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi a efectuat cercetări pentru a stabili condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul. „Vorbim despre un accident de circulaţie produs pe Drumul Naţional 67, în localitatea Halânga, în care a fost implicat un autoturism Volkswagen Passat, ce a surprins şi accidentat mortal un pieton aflat pe partea carosabilă, nerespectând regulile rutiere. Din primele verificări, se pare că pietonul a încălcat normele rutiere, în speţă a circulat pe partea carosabilă în condiţii nelegale. Nu putem aprecia viteza cu care circula conducătorul auto în momentul de faţă, în cauză se va dispune cu siguranţă o expertiză ce va stabili cu exactitate viteza autovehiculului. Pot să vă spun doar că cel care conducea autoturismul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest accident de circulaţie”, a precizat inspectorul Claudiu Bebec, de la Poliţia Rutieră Mehedinţi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...