Organizaţia Judeţeană Vâlcea a Partidului Democrat Liberal a depus, sâmbătă, 15 martie 2014, la sediul Instituţiei Prefectului Vâlcea, documentul «Cartea minciunilor USL».
Aproximativ 250 de membrii au mers la sediul prefecturii unde au depus documentul ce conţine 48 de pagini şi reprezintă un bilanţ al celor 22 de luni de guvernare USL, 22 de luni de jaf, incompetenţă şi imunitate.
„Cartea minciunilor USL” este un document de substanţă, nu doar politic, un document tehnic în Care s-au inventariat toate minciunile spuse de USL, promovate de USL, toate greşelile pe care ei le-au făcut pe parcursul acestor 22 de luni de guvernare.
Partidul Democrat Liberal a făcut bilanţul Guvernării USL deoarece liderii fostei alianţe - Ponta şi Antonescu se comportă acum de parcă ar fi fost adversari politici dintotdeauna.
Organizaţia Judeţeană Vâlcea a Partidului Democrat Liberal aminteşte liderilor Ponta şi Antonescu că nu pot să ”şteargă” cu buretele tot rău pe care l-au făcut României timp de 2 ani cât au fost la putere.
“Prin acest demers am vrut să atragem atenţia opiniei publice că în timpul celor 22 de luni de guvernare USL am fost intoxicaţi doar cu minciuni. Un exemplu concludent face referire la subiectul Oltchim, subiect pe care USL-işi în timpul campaniei electorale l-au exploatat la maxim promiţând tot ceea ce era necesar în vederea bunului mers al combinatului chimic. Campania a trecut, iar subiectul Oltchim a ieşit de pe agenda USL. Alianţa s-a rupt, iar Oltchim aproape că nu mai e!
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni au fost doar promisiuni şi minciuni, populaţia a devenit din ce în ce mai săracă şi cele 35 de noi taxe nu fac altceva decât să ne sărăcească.”, a declarat Romulus Bulacu, preşedinte PDL Vâlcea.








