Sport

Fotbal, Liga I

Sergiu Negruţ, la primele reuşite în Liga I

Fostul atacant al echipei CSM Rm. Vâlcea, Sergiu Negruţ, a reuşit aseară primele goluri în Liga I, în remiza obţinută de echipa sa, CFR Cluj, 2-2 la Braşov, cu Corona.

După ce a impresionat timp de un an la Vâlcea, unde a fost împrumutat de CFR, Sergiu Negruţ îşi dovedeşte calităţile şi în primul eşalon. Seară aproape perfectă pentru Sergiu Negruţ, care ieri a reuşit o ”dublă” la Braşov, împotriva Coronei, marcând în minutele 18 şi 21.

Din păcate, cele două reuşite au fost umbrite de finalul surprinzător de joc, în care Corona a egalat în inferioritate numerică! "Nu ştiu ce s-a întâmplat, am avut o primă repriză foarte bună. Am dat două goluri, am avut penalty, dar ne-am bătut joc de ocazii şi fotbalul nu te iartă", a spus Negruţ la DolceSport.

Antrenorul care a insistat în iarnă pentru revenirea vârfului la CFR, Vasile Miriuţă, şi-a lăudat elevul. ”Negruţ a jucat foarte bine. Poate să devină foarte valoros. Îmi pare rău că nu ne-a adus victoria. E un băiat care promite, mai ales că nu e încă la nivel optim”.

De la Vâlcea, managerul CSM-ului, Lucian Munteanu, spune că Negruţ este un exemplu de urmat pentru ceilalţi alb-albaştri. “Am sperat în iarnă până în ultima clipă că Sergiu Negrut va reveni la Vâlcea. Faptul că Sergiu Negruţ a plecat de la noi şi a ajuns să joace titular la CFR Cluj, în Liga 1, ne bucură şi în acelasi timp ne arată că nivelul echipei noastre nu este departe de ceea ce se întâmplă în Liga 1. În principal, e meritul lui, dar şi evoluţiile echipei şi poziţia din clasament l-au ajutat să facă pasul către liga superioară. Cu siguranţă că şi antrenorul Claudiu Niculescu a fost un factor important pentru creşterea lui în valoare. Vorbea mult cu el, îi explica ce trebuie să facă şi îi dădea foarte multă încredere. Pregătirea şi antrenamentele pe care Claudiu le face la Vâlcea sunt la nivelul Ligii 1. Negruţ poate fi exemplul cel mai bun pentru băieţii noştri şi arată că se poate ajunge în Liga 1 relativ uşor, fie în urma unui transfer, fie ca urmare a promovării echipei. Evoluţia fiecăruia şi constanţa în joc îi poate propulsa pe oricare dintre ei în Liga 1”, a spus Lucian Munteanu la TV Vâlcea 1.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...