Marţi, 11 martie 2014, a avut loc şedinţa Biroului Politic Naţional a Partidului Naţional Liberal, eveniment în urma căruia a fost stabilită lista pentru alegerile europarlamentare şi care cuprinde actualii europarlamentari, dar şi nume noi ale unor personalitati pregatite pentru a reprezenta România în Parlamentul European. Acestă listă a fost prezentată, oficial, de către Preşedintele PNL, Crin Antonescu, la sfârşitul întrunirii.
Lista PNL pentru europarlamentare este deschisă de Norica Nicolai, iar următoarele şase locuri sunt ocupate de către Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu. Unii dintre aceştia sunt europarlamentari foarte activi, dar şi persoane care ,din toate punctele de vedere ,au confirmat valoarea lor în cadrul partidului.
Pentru aceste alegeri europarlamentare, PNL Vâlcea l-a propus drept cadidat pe liberalul Victor Giosan, acesta ocupând poziţia a 14-a.
În cadrul partidului, liberalul Victor Giosan are o îndelungată activitate politică venita încă din anii ’90 şi unde deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte. În plus, trebuie menţionat faptul că în perioada 1996-2000 a fost viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea fiind responsabil cu activitatea financiară şi bugetară, ulterior, în perioada 2005-2009, devenind secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului României. Experienţa şi pregătirea lui Victor Giosan în domeniul managementului public, managementului financiar şi bugetar sunt doar câteva din atuurile care l-au recomandat pentru ocuparea unui loc pe lista de europarlamentare.








