CSM Rm. Vâlcea a plecat încă de astăzi la Bistriţa, acolo unde sâmbătă va înfrunta pe Gloria.
Din lotul deplasat de Claudiu Niculescu la Bistriţa lipsesc Monel Cîrstoiu, care este suspendat, dar şi Ciprian Tănasă, nerefăcut după leziunea musculară care l-a ţinut pe tuşă la reluarea campionatului. Ca şi în jocul din etapa trecută, Lircă nu a prins lotul. ”Nu avea rost să forţăm revenirea lui Tănasă şi să riscăm o recidivă a accidentării. El va continua să facă fizioterapie la Vâlcea”, a spus preşedintele Bogdan Medrea. În schimb, în lot este un junior, Cosmin Piscanu (18 ani), transferat în vară de la grupele de juniori al FC Argeş. Piscanu este pentru prima dată în lotul echipei mari a CSM-ului.
“La Bistriţa ne aşteaptă un meci greu, dar nu cu mult diferit faţă de cele disputate până acum şi faţă de cele care urmează. Echipele din aceasta serie sunt apropiate valoric, iar acest lucru face ca fiecare joc să fie deschis oricarui rezultat. Suporterii nostri au aşteptări mari pentru că, pentru prima dată după mulţi ani, am reaprins speranţa că putem promova în Liga 1” -Lucian Munteanu, manager general CSM
Vineri dimineaţă, vâlcenii vor susţine un antrenament la Bistriţa. Jocul de sâmbătă se anunţă foarte important în perspectiva luptei pentru promovare, fiind şanse foarte mari ca ambele echipe să se califice în play-off, astfel încât rezultatele directe contează enorm. În jocul din tur, CSM a cedat singurele două puncte pe teren propriu în acest campionat, 2-2 cu Gloria, cu Negruţ egalând în prelungiri.
Echipă probabilă CSM: Matache-Deaconescu, I. Stoica, Pîrvulescu, Briceag-Todea, Ov. Popescu-Ad. Popa, B. Geantă, Codin-N'Kongue.








