Administraţie

„Bătaie” pe Covrig în Consiliul Local Severin

Cristian Covrig a fost mărul discordiei în ultima şedinţă a CL Severin. El a fost revendicat de PDL şi PNL, însă, în final, câştig de cauză a avut PSD.

S-au bătut pe Covrig! Şedinţă furtunoasă săptămâna trecută la Consiliul Local al municipiului Drobeta Turnu Severin din pricina unui proiect de hotărâre introdus pe ordinea de zi cu câteva minute înainte de începerea lucrărilor. Gâlceava a plecat de la validarea unui consilier local cu nume sugestiv: Covrig. Cristian Covrig. Un consilier care a trecut pe la trei partide politice în ultimii doi ani a fost validat în locul unui democrat liberal, asta deşi are o demisie depusă la formaţiunea politică. Reprezentanţii opoziţiei i-au acuzat pe social democraţi că l-au racolat pe Cristian Covrig pentru a-şi asigura majoritatea fragilă în consiliu şi au spus că vor anunţa abuzurile şi în instanţă. „PSD-ul, în acest moment, ca urmare a ruperii USL-ului, simte o fragilitate în majoritatea de la Consiliul Local şi astfel racolează consilieri supleanţi şi îi introduce după o negociere prealabilă abuziv în Consiliul Local, ştiind de la început că ei vor fi oamenii lor şi vor vota cu aceştia”, a spus consilierul PDL, Dumitru Mărculescu. „Iată că şi astăzi am luat parte la un circ penibil, în care principalii protagonişti au fost consilierii PSD, care, prin tertipuri, au încercat să introducă pe ordinea de zi şi au reuşit, bineînţeles, să valideze un consilier care a plecat din rândurile Partidului Democrat Liberal. Mai mult, am avut parte şi de o dezvăluire direct în plen, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan, a spus că acest domn are la rândul lui o adeziune şi la PNL. Deci, practic, după ce şi-a dat demisia de la noi, s-a înscris la PNL. Noi am încercat să scoatem proiectul de pe ordinea de zi, dar ne-am izbit de un refuz”, a spus, la rândul său, Andrei Stănişoară, un alt consilier al Partidului Democrat Liberal. Consilierul local PNL Daniel Cîrjan, totodată preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Drobeta Turnu Severin, a explicat consilierilor PSD că în acest caz comit o ilegalitate, dat fiind faptul că cel care urma să fie validat are depusă o adeziune la PNL, dar în zadar: „Eu vă somez pe dumneavoastră, din conducerea Primăriei, să nu purcedeţi cu acest proiect, fiindcă este o faptă penală, este infracţiune şi nu cred că are sens. Are adeziune la PNL.” Nici intervenţia senatorului Marius Bălu, preşedintele organizaţiei PDL Mehedinţi, nu a putut stopa maşinăria de vot a PSD-ului din Consiliul Local, astfel că acesta a fost validat pe un post de consilier local, rămas vacant după ce Doina Borugă a fost numită manager al Spitalului Judeţean de Urgenţe Drobeta Turnu Severin. În opinia senatorului, ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Local este o imensă ilegalitate. „Având în vedere că la dosar există demisia domnului Covrig, având în vedere că nu există o adresă din partea Partidului Democrat Liberal de desemnare a următorului supleant pe listă, este o imensă ilegalitate ceea ce se întâmplă în plen în acest moment. Sunt disperaţi că pierd majoritatea absolută din Consiliul Local şi astfel au această mentalitate, această atitudine şi comportament de grup infracţional. Îmi asum ce spun în acest moment, pentru că am dovezi pentru a proba acest lucru. Este o făcătură ordinară specifică pesediştilor, există demisia lui Covrig la dosar, pe care nu vor să o ia în calcul. (…) Îi ajută pe Duicu (n.r. preşedintele PSD Mehedinţi), pe Gherghe (n.r. primarul Severinului) şi pe toată camarila mafiotă din acest judeţ”, a declarat senatorul de Mehedinţi, Marius Bălu.

Consilierul local cu multe moaşe

Întrebat pe cine reprezintă în Consiliul Local, Cristian Covrig a invocat chestiunea unor demisii în alb. „Dumneavoastră aveţi dată demisia la partid? Dumneavoastră ştiţi că inclusiv colegii din stânga şi din dreapta dumneavoastră au demisiile date în alb, domnule senator? Avem copii şi putem să jurăm pe copiii noştri că nu există aşa ceva? Ştiţi în ce condiţii se dau demisiile la noi la partid”, îl întreba retoric Covrig pe senatorul Bălu. La un moment dat, Covrig a sugerat chiar şi jurăminte pe „biblia lui Ioţa”, Ioţa Rogobete fiind secretarul Primăriei Drobeta Turnu Severin. La cartea sfântă a ajuns în cele din urmă chiar Covrig atunci când a depus jurământul, aşa cum prevede legea. Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal au anunţat că vor merge în instanţă cu „cazul Covrig”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...