Sport

Stângă(ciile) Craiovei

CS Universitatea a pierdut derby-ul seriei, 1-2 cu ASA Tg. Mureş, în duelul principalelor favorite la promovare

La primul joc oficial din acest an, pe „Ion Oblemenco” s-au strâns 6.000 de spectatori, care aşteptau să vadă rezultatele transferurilor extrem de scumpe pentru nivelul Ligii a II-a făcute în această iarnă. Cu o defensivă schimbată aproape complet, echipa lui Stângă a dominat prima repriză a derby-ului celor mai înstărite cluburi din liga secundă.

Alb-albaştrii au avut ocazii şi au marcat în minutul 27, după un corner, când devierea sârbului Tomic l-a găsit pe macedoneanul Kitanovski, care a deschis scorul. Tot jocul s-a schimbat însă după pauză, când ASA a controlat centrul terenului prin jucătorii de mare experienţă, iar CS U a pierdut tactic un joc pe care îl avea în mână. În aceste condiţii, defensiva craioveană n-a rezistat presiunii şi a început să gafeze, iar Tomozei, a egalat în minutul 54, cu un şut de la 16 metri. Pe banca olteană, Ovidiu Stângă a rămas fără replică şi nu a schimbat nimic, deşi era clar că angrenajul său nu mai funcţiona. Pe presiunea oaspeţilor, în minutul 66, Hora a împins mingea în poartă pentru 1-2. Craiova n-a mai avut resurse şi nici idei, pentru că Stângă nu a încercat să revigoreze ofensiva şi a făcut doar o schimbare şi aceea neinspirată, cu Pleşan introdus inter, deşi postul său obişnuit este de mijlocaş central. Varga a fost gripat, pe bancă a rămas extrema Câju, un jucător care poate face diferenţa, iar Voinea, o altă soluţie pentru vârf împins, nu a prins nici măcar lotul.
Mureşenii au făcut astfel un pas mare spre promovare şi probabil vor începe play-off-ul cu avans important faţă de rivale. În schimb, Ovidiu Stângă trebuie să îşi revigoreze rapid echipa, altfel ar putea plăti curând cu postul. “Nu i-a căzut bine nimănui de la noi din club acest eşec, însă eu am în continuare creditul conducerii mele şi nu s-a pus sub nicio formă problema că aş putea să fiu înlocuit. Eu sunt conştient că nu trebuie să mai înregistrăm şi alte eşecuri. Chiar dacă am pierdut meciul cu ASA, noi rămânem în continuare favoriţi la promovare. Ne vom bate cu ei, cu Vâlcea şi cu Bistriţa, dar nu trebuie să uităm de FC Universitatea Craiova, în ciuda problemelor, această echipă este capabilă de lucruri mari”, a declarat Ovidiu Stângă.

Mijlocaşul Viorel Ferfelea a acuzat că echipa a căzut fizic în partea secundă, deşi Craiova a avut două cantonamente în Antalya, dar are şi un preparator fizic olandez.

Ferfelea a acuzat pregătirea fizică!

Mijlocaşul Viorel Ferfelea a acuzat că echipa a căzut fizic în partea secundă, deşi Craiova a avut două cantonamente în Antalya, dar are şi un preparator fizic olandez. ”În a doua repriză nu pot să-mi explic ceea ce s-a întâmplat. Probabil că nu am avut aceeaşi prospeţime ca în prima parte şi cei de la Târgu Mureş ne-au taxat. Nu am căzut psihic, ci fizic. Dacă nu poţi să alergi, degeaba vrei, dacă nu poţi. Mai sunt multe meciuri şi trebuie să ne îndeplinim obiectivul pe care-l avem, promovarea. În play-off, putem câştiga şi acasă şi în deplasare“.
În replică, antrenorul Stângă a spus că nu este vorba de pregătirea fizică. ”Voi avea o discuţie cu Ferfelea să văd de ce a declarat aceste lucruri, Eu nu sunt sub nicio formă de acord cu ce a spus el. Nu ştiu ce a fost în capul lui când a spus lucrurile astea. Eu am adus la echipă un preparator fizic din Olanda foarte bun, care a lucrat excelent cu jucătorii mei. Dacă băieţii aveau probleme fizice, atunci noi ne dădeam imediat seama în urma testelor de sânge pe care le-am făcut. Mai mult, pe jucătorii mei i-am testat în Antalya şi cu nişte aparate speciale”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...